Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 20 noiembrie 2024, la invitația părintelui director Prof. Dr. Lucian Dodenciu, Asociația Vasiliada a desfășurat în colaborare cu Liceul „Charles Laugier”, din Craiova, o activitate educativă intitulată „Ziua alimentației sănătoase”, dedicată elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul”.
În prima parte a activității, părintele Florin Mihail, președintele executiv al Asociației Vasiliada, le-a vorbit elevilor despre post în înțelegerea Sfinților Părinți ai Bisericii. Din perspectivă medicală și științifică, au urmat prezentările elevilor de la Liceul „Charles Laugier”, coordonate de doamna Prof. Ploae Corina-Laura, cu tema generală „Alimentația sănătoasă – cheia către o viață echilibrată”. De asemenea, le-a vorbit elevilor și doamna Carmen Vlădescu, doctor în microbiologie și lector universitar la Facultatea de Horticultură, Departamentul Biologie și Ingineria Mediului, Universitatea din Craiova. La activitate a fost prezentă și doamna psiholog Renata Bănescu, tot din partea Asociației Vasiliada. La finalul acțiunii educative, elevii au primit din partea invitaților un desert bio, cu fructe și migdale.
Evenimentul a continuat cu participarea la Slujba Vecerniei Mari, unită cu Litia, care a fost săvârșită în Paraclisul Seminarului de către părintele Florin Mihail, alături de părintele director Lucian Dodenciu și de părintele Doru Marcu. În cuvântul de învățătură, Pr. Mihail i-a îndemnat pe elevii seminariști să nu uite de chemarea pe care au simțit-o atunci când au optat pentru înscrierea la Seminar. De asemenea, le-a vorbit despre lucrarea preoției în viața Bisericii Ortodoxe și despre cinstea de a fi slujitor lui Dumnezeu și oamenilor.
La final, părintele director Lucian Dodenciu a mulțumit invitaților, dar și elevilor pentru participarea la aceste activități educative și religioase. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă în cantina Seminarului Teologic.