Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de vineri, 22 noiembrie 2024, a avut loc Cercul metodic al profesorilor de Religie, din județul Dolj, pentru nivelul gimnazial. Activitatea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” din Craiova. În calitate de delegat oficial, la eveniment a fost prezent părintele dr. Adrian Lupu, consilier eparhial pentru Sectorul de Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei.
În deschidere a vorbit doamna prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate pentru disciplina Religie al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, care a punctat rolul cercurilor pedagogice în pregătirea cadrelor didactice. De asemenea, a mulțumit organizatorilor și gazdelor acestui cerc, dar și invitaților oficiali pentru bucuria de a participa la această activitate educațional-religioasă. Apoi, a urmat prezentarea școlii de către doamna prof. Cristina Constantinescu, director al Școlii Gimnaziale „Sf. Mina”, care a subliniat bucuria de a fi gazdă a acestui eveniment dedicat profesorilor de Religie.
După aceste părți introductive au urmat prezentările pregătite de pr. prof. dr. Lucian Dodenciu și de doamnele profesoare Veronica Jiroveanu și Simona Velea, din partea școlii organizatoare. Temele generale ale prezentării au fost numite „Exemple de bune practici prin activități demonstrative în lucrul cu elevul cu CES în învățământul de masă și învățământul special – nivel gimnazial”. În a doua parte a activității, profesorii prezenți au fost împărțiți pe grupe și au avut de lucru în comun o activitate propusă de organizatori.
La final, a luat cuvântul părintele consilier dr. Adrian Lupu, care a transmis mesajul de binecuvântare și de felicitare: „Înainte de toate, vă transmit mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care din motive binecuvântate nu a putut fi prezent astăzi în mijlocul nostru, cu toate că și-ar fi dorit foarte mult să viziteze această unitate de învățământ. În al doilea rând, vreau să-i mulțumesc pentru ospitalitate doamnei director Cristina Constantinescu, pentru că ne-a pus la dispoziție spațiul pentru a desfășura cercul nostru la nivel gimnazial. De asemenea, vreau să felicit cadrele didactice care au prezentat acele materiale, pentru că ne-au pus la dispoziție informații cu care nu suntem toți obișnuiți. În calitate de profesori de religie, avem pregătirea sufletească ca oameni ai lui Dumnezeu de a ne apropia de elevii care se află în nevoie sau de cei care sunt marginalizați. Vocația noastră este să le dăruim din timpul nostru și să încercăm să-i includem pe toți în activitățile noastre. De asemenea, pentru activitatea profesorului de religie urmează o perioadă dedicată sărbătorii creștine „Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos” și vă rog să vă dedicați în organizarea serbărilor, să pregătiți corurile de elevi și cu tot ceea ce implică aceste evenimente. Vă urez succes în munca dumneavoastră și vă doresc să aveți parte de sărbători cu bucurie”.
Dintre organizatorii principali ai cercului amintim pe: Prof. Dr. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate al ISJ Dolj, Prof. Loredana Nicoae, Prof. Ramona Enculescu, Prof. dr. Mihaela Simona Ouatu, Prof. Cristina Constantinescu, director al Școlii Gimnaziale „Sf. Mina”, Prof. Veronica Jiroveanu, consilier educativ, Pr. Prof. Dr. Lucian Dodenciu, Prof. Vali Ignat și Prof. Simona Velea.