Iubiți frați și surori,
Despre ce este vorba în această Sfântă Evanghelie? Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „un om oarecare” a venit la Mântuitorul Iisus Hristos şi L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Omul se naște pe pământ şi apoi moare. Nimeni nu poate scăpa de moarte, pentru că trupul moare, indiferent cât este de viguros, de sănătos și de tare, indiferent cât este de tânăr sau de bătrân. Ca să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să trecem prin moarte. Aşadar, dacă ne gândim la viaţa noastră care se continuă dincolo de mormânt, atunci preocuparea pentru mântuire trebuie să fie primordială. Tot ceea ce agonisim în viaţa aceasta are valoare, dacă suntem credincioşi, evlavioși și milostivi. Într-o povestioară cu tâlc ni se arată cum doi prieteni, vorbind despre un al treilea, au ajuns să evalueze toate virtuțile lui. Astfel, unul dintre ei, a început să spună: „Prietenul meu este foarte inteligent”, iar celălalt punea pe hârtie un zero. Apoi a spus: „prietenul meu este foarte curajos” şi cel de lângă el a mai adăugat un zero. Mai departe a zis: „Prietenul meu este foarte deștept” şi a mai scris un zero. Ultima dată a spus: „Prietenul meu este foarte credincios şi evlavios”. Atunci cel care scria a pus înaintea mulțimii de zerouri cifra 1. Iată cât de valoroase sunt virtuțile în viaţa unui om.
Cel bogat din Evanghelia de astăzi este un om care respectă legea și poruncile lui Dumnezeu. El știe că trebuie să iubească pe Dumnezeu, să cinstească pe aproapele, pe tatăl său şi pe mama sa, să nu fure, să nu înșele, să nu mintă, să nu depună mărturie mincinoasă. Din casa părintească și de la părinții săi a învățat să fie un om cinstit şi corect. Deși părinţii lui i-au dat o educaţie bună, Mântuitorul Hristos l-a chemat la un lucru și mai înalt. Deci, știind că este bogat, Domnul i-a spus: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie” (Luca 18, 22).
La prima vedere, am avea impresia că Domnul Iisus Hristos dorește ca cel bogat din fața Sa să fie sărac şi să-L urmeze, adică să se facă ucenic, Apostol. După cum știm, ucenicii şi Apostolii Domnului erau oameni lepădați de lucrurile omenești și permanent mergeau după El. Ei ascultau cuvintele Mântuitorului, fiind înzestrați de Învățătorul lor cu darul facerii de minuni şi al cuvântului. Așa au petrecut la școala Domnului mai bine de trei ani, până în ziua în care Mântuitorul S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta Tatălui. Cu toate acestea, Domnul nu dorea neapărat prin aceste cuvinte ca bogatul să vină şi să se alăture celorlalți Apostoli, ci voia să-și ridice mintea de la lucrurile materiale la cele spirituale. Este adevărat că bogatul, preocupat de Împărăția cerurilor, respecta poruncile Vechiului Testament; totuşi, Mântuitorul Iisus Hristos îi arată că avea mintea lipită de avuția lui. Respecta, într-adevăr, legea şi făcea fapte bune, dar toate acestea le făcea numai pentru că avea o agoniseală acasă. Din precizările Mântuitorului, transpare o întrebare nepronunțată de Domnul: dacă spui că ai respectat legea, atunci cum de ai agonisit atâta avuție? Oare nu se cădea să dai şi celor săraci din averea ta? Este o problemă pe care Evanghelistul nu o pomenește, însă din cele spuse, se înţelege că Mântuitorul dorea ca sufletul celui bogat să se dezlipească de lucrurile materiale și să vină să-L urmeze pe El pentru a avea viață veșnică. Cu alte cuvinte, Mântuitorul i-a spus indirect: „Dezlipește-ți mintea de tot ceea ce ești şi vino şi-Mi urmează Mie ca să devii cu adevărat moștenitor al vieții veșnice!”. Ei bine, tocmai aici este slab și neputincios bogatul din descrierea de astăzi. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre acest bogat astfel: „încă nu a dobândit dragostea desăvârşită cel ce nu dispreţuieşte slava şi ocara, bogăţia şi sărăcia, plăcerea şi întristarea. Ba dragostea desăvârşită nu le dispreţuieşte numai pe acestea, ci şi însăşi viaţa vremelnică şi moartea” (SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, „Capete despre dragoste”, în „Filocalia”, vol. 2, traducere de pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008, p. 72).
Oamenii în lume sunt dispuși să facă multe sacrificii. Uneori, ca să scapi de ceva, dai şi cămașa de pe tine, numai să te lase în pace. Alteori, ești gata să pleci dintr-o parte în alta a lumii, numai să ai pace şi linişte. Deseori, obosit de judecăți şi de greutăți, cauți să-ţi găsești liniștea sufletească. Într-un cuvânt, de fiecare dată suntem dispuși să facem sacrificii în viaţa noastră, dar când este vorba să ne lepădăm de noi înșine este foarte greu. De ce oare nu suntem în stare să facem sacrificiul suprem, să dăm sufletul nostru lui Dumnezeu?
Așadar, Domnul nu S-a gândit la bogăția pământească, atunci când l-a sfătuit pe omul bogat să-şi vândă agoniseala şi să o împartă săracilor. El a vizat în mod deosebit sufletul său, arătând că demnitatea de ucenic al Său înseamnă cu adevărat a fi lipit cu sufletul de Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi venit numai cu trupul în această lume fără sufletul omenesc, El nu ar fi putut împlini până la capăt mântuirea noastră. Tocmai pentru aceasta, ne cere să venim la El, și bineînțeles la biserică, atât cu trupul, cât și cu sufletul. Deci, ca să fim cu sufletul și cu trupul lângă Mântuitorul Hristos, ne trebuie ceva mai mult, să ne lepădăm de cele lumești și să ne unim cu El în rugăciune și iubire. A respecta pe cei de lângă noi este un rezultat normal al educației pe care am primit-o de la părinții noștri și de la preoții Bisericii. O educaţie bună ne dă posibilitatea să respectăm pe cei de lângă noi și să fim oameni corecți. Însă, a crede în Dumnezeu şi a-I dărui întreaga viaţă este o lucrare spirituală, o lucrare sufletească înaltă care se răsplătește cu Împărăția cerurilor.
Dreptmăritori creștini,
Bogăția nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când ne legăm de ea ca de ultima realitate, când ne alipim sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăție robește sufletul nostru și nu mai lasă în el loc pentru prezența lui Dumnezeu. Spre deosebire de bogatul nebun căruia i-a rodit țarina și care nu știa unde să mai păstreze tot ceea ce a primit de la Dumnezeu în mod neașteptat ca recoltă, bogatul din Evanghelia de astăzi nu este necredincios sau nepăsător cu privire la mântuirea sufletului său. Bogatul căruia i-a rodit țarina a fost considerat „nebun” tocmai pentru că reducea toată viața sa la nivelul biologic al existenței și zicea sufletului său: „suflete, mănâncă, bea și te veselește” (Luca 12, 19), fără să mai caute hrană spirituală și pentru suflet, întrucât credea că sufletul se poate mulțumi doar cu lucruri materiale, limitate și perisabile. Cel din Evanghelia de astăzi, un tânăr dregător, cu prestanță în societatea iudaică, este un om duhovnicesc, un om virtuos. Când Mântuitorul Iisus Hristos enumeră poruncile pe care trebuie să le practice acesta el a răspuns: „Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele”. Deci, este vorba aici de un bogat evlavios și virtuos, un bogat care-și pune întrebarea cea mai serioasă sau cea mai apăsătoare a vieții omului pe pământ: „ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”. Bogatul acesta pare a fi un om care nu este mulțumit cu viața aceasta, nu pentru că era sărac, nici pentru că ar fi trecut prin multe greutăți, ci pentru că simțea că omul este chemat să trăiască veșnic în iubirea veșnică a lui Dumnezeu, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu. Tocmai pentru aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: „știi poruncile” și le-a enumerat, deși era convins că acest tânăr este un cunoscător al Legii și al poruncilor. De ce? Pentru că a voit să-i arate că tot ceea ce făcuse până atunci nu era suficient.
Bogatul din Evanghelia de astăzi dovedește că are inima lipită de bogăție, pentru că, de îndată ce-a auzit cuvântul Domnului, el a plecat trist, întorcându-se la ale sale. Bogăția era prea lipită de inima sa și de aceea nu se putea debarasa de ea. Desigur el n-a înțeles din Sfânta Scriptură că bogat a fost şi Avraam, însă atunci când l-a chemat Dumnezeu a lăsat totul și a venit într-o țară străină de neamul său. A mers atât de departe în lepădarea sa că a vrut să-şi jertfească propriul său copil, din dragoste faţă de Dumnezeu Care l-a chemat la Sine. Bogat a fost şi Iov, care avea multe avuții, dar când a auzit chemarea Stăpânului, pe toate le-a socotit deșertăciune, încredințându-şi sufletul cu totul lui Dumnezeu. În fiecare popor şi în fiecare neam sunt oameni asemenea acestor drepți care au lăsat grija cea lumească şi au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Tocmai pentru aceasta la finalul discuției cu bogatul, Domnul a afirmat sentențios: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18, 24-25).
Dragi frați și surori,
Este adevărat că, dacă permanent stai lipit de bogăția pământească și de plăcerile vieții, nu te vei putea îngriji niciodată de mântuirea sufletului tău. Sfântul Dimitrie al Rostovului ne atrage atenția, zicând: „Bogăţia tuturor îndulcirilor pământeşti «de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea» (Psalm 61, 10). Pentru ce să alipeşti de aceasta sufletul tău, când nu este dată pentru veşnicie şi nu îţi aduce folos, ci păgubire? Căci tu nu o singură dată ai cunoscut şi cercat că toată îndulcirea vremelnică aduce îngreuiere, toată îndulcirea trupească leagă sufletul şi îi aduce tulburare neîncetată, nelinişte. Nu te răsfăţa cu aceea cu care nu o dată te-ai îndulcit şi săturat – nu o singură dată ţi-ai împovărat cu aceasta inima şi sufletul tău. În mâncare şi băutură, în somn şi în toate celelalte lucruri, pururi să ai în faţa ta aducerea aminte şi dreapta socoteală, ca să nu te poticneşti de nenumărate ori în uitarea neîncetată şi să cazi în tot răul: înfrânează-ţi pofta trupească, pentru ca prin aceasta să înfrânezi tot răul” (SF. DIMITRIE AL ROSTOVULUI, „Alfabet duhovnicesc: învățături și rugăciuni ziditoare de suflet”, traducere de Evdochia Șavga, București, Editura Sophia, 2007, p. 39). Lucrurile din lumea aceasta ne sunt oferite în dar de Bunul Dumnezeu pentru că să-I mulțumim și să le facem milostenie celor săraci ca să dobândim Raiul, Împărăţia cerurilor fiind cea mai mare bogăție şi cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni-l poate oferi.
Evanghelia de astăzi ne atrage atenția că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat dacă nu suntem milostivi și iubitori de oameni. De ce? Pentru că iubirea sfântă și bunătatea este începutul asemănării noastre cu Dumnezeu Cel Milostiv și Iubitor de oameni. Mântuitorul Hristos dorește ca noi să fim nu numai recunoscători față de El, ci să fim și milostivi față de semeni și să-i iubim cu adevărat ca pe noi înșine. În momentul în care Mântuitorul îi spune bogatului din Evanghelia de astăzi: „vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie” (Luca 18, 22), acesta s-a întristat pentru că poseda multe averi. De fapt, Domnul Iisus Hristos în acest îndemn descoperă în sufletul tânărului o boală ascunsă pe care vrea să i-o vindece. Deci, recomandându-i medicamentul împotriva lăcomiei, tânărul s-a întristat pentru că trebuia să renunțe la plăcerile lui trupești în schimbul unui câștig spiritual. Doctorul sufletului său, Mântuitorul Iisus Hristos a voit să-i vindece tânărului prea multa sa alipire de bogățiile pe care le avea. Însă bogatul orbit de bogăție și întunecat la minte de lucrurile trecătoare este mai preocupat de ceea ce are decât de ceea ce poate deveni. Pentru el, „a avea” este mai prețios și mai atractiv decât verbul „a fi”. Dar Mântuitorul Iisus Hristos Care este cunoscător al tainelor inimii a văzut că tânărul bogat avea în sufletul său o căutare sinceră și o dorință spirituală, aceea a vieții veșnice, pentru aceasta n-a încercat să-l convingă, ci l-a lăsat în această întristare de moment, dar și să răspundă la întrebarea dacă poate sau nu să Îi urmeze Lui. Atitudinea Mântuitorului este foarte importantă pentru tânărul bogat, deoarece îi respectă în tăcere libertatea lui de a-I urma sau nu, de a împlini sau nu sfatul pe care i l-a dat. Ca atare, Domnul nostru Iisus Hristos îi propune să vândă tot și să-L urmeze, dar nu-i impune, îl cheamă la Sine, dar nu-l constrânge.
Iubiții mei frați și surori,
Mântuitorul, în Evanghelia de astăzi, ne-a arătat cât de mult prețuiește căutarea desăvârșirii spirituale de fiecare credincios. Întrebarea tânărului bogat este esențială și pentru fiecare dintre noi: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”. În această dorință Mântuitorul a văzut atât lupta lui interioară, cât și dificultatea lui de a renunța la ceea ce era până atunci idealul ascuns al vieții sale, adică bogățiile materiale. Cei care au ascultat acest dialog, mai ales ucenicii Domnului, au văzut și ei cât de greu este pentru un bogat să urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos, mai ales după ce El a spus: „Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu”. Expresia aceasta este menită să ne arate dificultatea pe care o are omul bogat pentru a intra în Împărăția cerurilor, dacă nu iubește pe Mântuitorul nostru și nu este milostiv.
La întrebarea ucenicilor: „cine poate să se mântuiască?”, Mântuitorul răspunde tuturor: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”. Așadar, schimbarea modului de a fi și de a gândi a bogatului este posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Hristos ne spune că omul dacă dorește să adune comori în ceruri, trebuie să se dezlipească de cele de pe pământ prin milostenie și iubire. A strânge comoară în ceruri înseamnă a avea la păstrare în vistieria cerească ceea ce ai dat altora. În atare caz, averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înțelesul că milostenia transformă averile în lumina neînserată a faptelor bune, pe care omul o ia cu el în suflet și se mută la cer, după moartea sau după despărțirea lui de lumea materială. Această schimbare a bunurilor materiale în faptă bună și în comoară cerească nu se face ușor dacă omul este lacom și egoist, acaparator și adunător de averi trecătoare. Tocmai pentru a birui acest demon al lăcomiei omul are absolută nevoie de rugăciune și spovedanie. Acest fapt îl arată Mântuitorul când spune: „Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”. Cel care cere ajutorul Mântuitorului Hristos să realizeze această lepădare de sine și de lucrurile trecătoare va primi nu numai Împărăția cerurilor, ci pe Însuși Împăratul cerurilor, pentru ca El să devină Viața vieții lui.
Potrivit Sfintei Tradiții, cuvintele tainice ale Mântuitorului Hristos: „cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” s-au adeverit în viața acestui tânăr, întrucât el era sincer în căutarea sa spirituală. Dar îi era greu să se schimbe imediat. Se spune că el a avut nevoie de un an ca să lupte cu propriul său egoism, pentru a împlini sfatul Mântuitorului Hristos. Deci, după o luptă interioară duhovnicească în care, desigur, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, tânărul bogat a renunțat la averi, le-a vândut, le-a împărțit săracilor, a devenit unul din ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică. Așadar, Domnul Iisus Hristos a cunoscut mai înainte această convertire a tânărului bogat. De aceea, a zis că cele ce sunt cu neputință la oameni, când ei se luptă singuri, sunt cu putință la Dumnezeu, Care îi scoate pe oameni din singurătate, îi ridică din patimi, îi luminează, îi ajută și îi mântuiește, adică îi unește cu El și le dăruiește viață veșnică.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem din Evanghelia de astăzi că, deși adesea este greu să urmăm imediat pe Mântuitorul nostru, ne putem totuși schimba felul nostru de a fi, de a gândi și de a făptui, dacă Îl chemăm în ajutor în rugăciune, smerenie și la Sfânta Liturghie. Să mulțumim lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, Ocrotitoarea noastră. Să mulțumim de asemenea celor care fac milostenie și se ocupă de înfrumusețarea Casei lui Dumnezeu. Să-L chemăm, așadar, pe El în post și în rugăciune, mai ales acum în această perioadă a Postului Nașterii Domnului, pentru înnoirea vieții noastre. Iar pe lângă evlavie și viață virtuoasă, să adăugăm și multă milostenie, prin cuvântul bun și prin fapta bună. Bunule și Iubitorule de oameni dă-ne putere să ducem viața în ascultarea și împlinirea poruncilor Tale, binecuvintează-ne și ne întărește să dorim permanent Împărăția cerului. Amin!
