Asociația Vasiliada a organizat Conferința „Fii parte din soluția împotriva infracționalității”

Evenimente Proiecte

Asociația Vasiliada a organizat joi, 28 noiembrie 2024, Conferința „Fii parte din soluția împotriva infracționalității”, care s-a desfășurat la Centrul Comercial Mercur. Activitatea a marcat finalul Proiectului „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, implementat de Asociația Vasiliada în perioada iunie – noiembrie 2024, fiind finanțat de Agenția Națională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate (A.N.A.B.I.). Conferința a fost  precedată de o Expoziție de Fotografie și Tablouri realizate de copii în timpul workshop-urilor susținute în cadrul proiectului.

Aproximativ 100 invitați din cadrul instituțiilor doljene

Evenimentul a reunit aproximativ 100 de reprezentanți din județele Dolj, Gorj, Olt și Mehedinți ai autorităților locale, specialiști din domeniile asistenței sociale, Poliției Române, școlilor, universităților, ONG-urilor. Printre invitații prezenți la eveniment s-au aflat: doamna consilier în cadrul A.N.A.B.I. Alexandra Cristea, Managerul General de Proiect desemnat de A.N.A.B.I. pentru monitorizarea Proiectului „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”; dl. Marian Popa, Subprefect al județului Dolj; Prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova; Prof. dr. Iuliana Gheorghe, Inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj; Prof.dr. Adrian Lupu, Consilier al Sectorului Învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei; Prof. dr. Mariana Pădureanu, Director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj; Pr. Lect. dr. Mihai Ciurea, Prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova; Prof. Dr. Lucian Dodenciu, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova; Pr. dr. Alin Ghițurin – Consilier Juridic în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Olt – Ministrerul Culturii; Consiliul Director al Asociației Vasiliada. Au fost de asemenea reprezentate la eveniment mai multe instituții, printre care: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj; Serviciul Siguranță Școlară Craiova; Inspectoratul Județean de Poliție Dolj; Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj; Penitenciarul Craiova; Penitenciarul Pelendava, Centrul de Detenție din Craiova; Fundația „Cuvântul care Zidește”, unități de învățământ din județul Dolj, de stat și private, fundații și asociații din Craiova, grupuri parohiale de tineri, parohii, alături de voluntarii implicați în proiect.

Conferința a fost prezidată de Pr. Dr. Mihail Florin, Președintele Asociației Vasiliada.

„Scopul proiectului a fost acela de a crește accesul la o mai bună cunoaștere asupra pericolului criminalității în rândul a 140 de copii și tineri din orașele Craiova și Filiași și din mediul rural, Lipovu și Urzicuța, prin participarea lor la workshop-uri de educație juridică și consiliere în vederea dezvoltării abilităților și cunoștințelor legate de modul de conștientizare, sesizare și raportare a unor fapte de violență, consumul și traficul de droguri, traficul de persoane, pe parcursul a șase luni de zile. Ca grup țintă, am avut recrutați 148 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 – 17 ani din familii și zone marginalizate, sau care sunt supuși riscului de infracționalitate, după cum urmează: în localitatea Filiași – 28 de copii, în localitatea Urzicuța – 31 de copii, în localitatea Craiova am avut două grupe – de 30 și 27 de copii, iar în localitatea Lipovu – 32 de copii”, a subliniat Pr. dr. Mihail Florin, care a mulțumit totodată Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, pentru binecuvântarea și sprijinul oferit tuturor proiectelor sociale implementate de Asociația Vasiliada.

În cadrul conferinței „Fii parte din soluția împotriva infracționalității” au fost prezentate realizările și concluziile asupra proiectului implementat, precum și performanța și lecțiile învățate de către experți și grupul țintă, impactul și valoarea pentru schimbările și practicile viitoare.

În continuare, asistent social Anca Casangiu a transmis rezultatele proiectului, detaliind rolul activităților în formarea și educarea copiilor implicați în proiect.

„Copiii au învățat despre educație juridică și prevenirea criminalității. Mai exact au învățat despre cum funcționează și ce responsabilități are statul român,  am vorbit despre violența fizică, despre Procedura penală în cazul minorilor, au fost alături de noi în aceste workshop-uri invitați din mai multe instituții care le-au oferit exemple concrete; am vorbit despre bullying, despre accesul la informație și siguranța pe internet, despre traficul de ființe umane și am avut specialiști care s-au confruntat în activitatea profesională cu astfel de situații, despre toate formele de exploatare ale minorilor, despre consumul și traficul de droguri și despre educația privind infracțiuni contra patrimoniului. La final am considerat ca este benefic ca ei să primească povești de succes, pentru că este important să știe că atunci când se întâlnesc cu o situație dificilă, pentru aceste situații există și soluții. Așa că au fost încurajați în cadrul tuturor întâlnirilor să identifice în jurul lor adulți care pot fi părinți, diriginți, profesori, frați mai mari, care pot să îi ajute. Este foarte important să învețe să ceară ajutorul”, a transmis Anca Casangiu, asistent social în cadrul Asociației Vasiliada. Printre rezultatele proiectului, au fost scoase în evidență următoarele: 700 de copii informați; Peste 140 de copii implicați direct în activități în comunități; 4 excursii la Palatul Parlamentului; 30 de copii au beneficiat de consiliere; Flashmobul „Începe cu Tine: Promovează Respectul pentru Lege”; 4 concursuri tematice și 12 copii premiați; Materiale promoționale oferite; O echipă de voluntari implicați.

Dl. Marian Popa, subprefectul județului Dolj, a felicitat Asociația Vasiliada pentru implementarea cu succes a acestui proiect și pentru accentul pus pe colaborarea dintre instituții. „Instituția Prefectului Dolj a fost în permanență alături de această activitate deosebit de reușită, în permanență domnul președinte al Asociației Vasiliada a informat Instituția Prefectului Dolj despre activități și despre rezultatele acestui proiect și în numele instituției pe care o reprezint aș vrea să mulțumesc Asociației Vasiliada pentru activitatea desfășurată. Vă doresc să nu vă opriți aici, să continuați această frumoasă activitate de educație juridică și să realizați în continuare alte proiecte la fel de importante pentru comunitate”,  a precizat dl. Marian Popa, subprefectul județului Dolj

Educația ne face mai puternici!”

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este un partener important în programele dezvoltate de Asociația Vasiliada, a subliniat Rectorul Universității, Prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea.

„Educația ne face mai puternici! Este poate sloganul cel mai important al întâlnirii noastre. Prin proiectul finalizat ați făcut mai puternici aproape 150 de copii. Este rolul nostru, al tuturor, să educăm. Noi, ca Universitate de Medicină și Farmacie, într-adevăr formăm profesioniști în domeniul sănătății, medici, farmaciști, asistenți medicali și ieșim de foarte multe ori în comunitate. Colaborăm cu Asociația Vasiliada și vă mulțumim pentru mâna pe care ați întins-o către Universitatea noastră; împreună putem avea grijă de trupul și de sufletul celor din jurul nostru.  Vă felicit pentru toate activitățile întreprinse!”, a menționat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a fost reprezentat la conferința „Fii parte din soluția împotriva infracționalității” de către Prof. dr. Iuliana Gheorghe, Inspector de Specialitate la Disciplina Religie.

În spatele acestei educații trebuie să fie oameni mai puternici, care să susțină copiii, să susțină familiile și să-i îndrume, să le călăuzească pașii pentru a-și clădi un viitor, o viață sănătoasă și să fie apți pentru o comunitate dezvoltată la cerințele actuale. Știu cât de mare este aportul Asociației Vasiliada, care este apreciată nu numai la nivelul județului Dolj, dar și la nivel național, și ale cărei activități vin să ne ajute, să ne sprijine pe noi profesorii și unitățile de învățământ în a putea oferi o perspectivă nouă asupra vieții și asupra educației pentru tinerile generații”, a declarat Prof. dr. Iuliana Gheorghe. Cuvinte de apreciere pentru acest proiect și pentru întreaga activitate a adresat totodată Directorul CJRAE Dolj, Prof. dr. Mariana Pădureanu, care a punctat nevoia de parteneriat între instituții, în folosul comunității. Ne bucură faptul că nu suntem singuri în această luptă pe care o ducem frecvent prin profesorii consilieri școlari. Asociații precum Vasiliada, care ne vin în sprijin, care accesează astfel de fonduri, care sprijină actul educational pe care și noi îl facem, acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a precizat directorul CJRAE Dolj.

Subinspector de Poliție Popescu Adina Mihaela, Șeful Biroului Siguranță Școlară: Vă felicit pentru toate activitățile frumoase pe care le desfășurați alături de copilașii din județul nostru și nu numai. Și noi am fost parteneri în cadrul campaniei pentru prevenirea consumului și traficului de droguri, am desfășurat activități în unitățile de învățământ de pe raza județului Dolj pentru prevenirea și combaterea substanțelor psihoactive. Vă mulțumim pentru că ne-ați sprijinit prin faptul că ați fost alături de noi în activități! Vă asigurăm și pe viitor de întreaga disponibilitate și că vom fi alături de dumneavoastră de fiecare dată în cadrul activităților pe care le desfășurați”.

Parteneriatul dintre instituții, sprijin pentru comunitate

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Craiova este una dintre instituțiile partener în acest proiect, prin activitățile desfășurate în cadrul workshop-urilor.

Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest eveniment din viața familiei Vasiliada. Vă mărturisesc că Asociația Vasiliada este un vechi colaborator al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj, un colaborator de nădejde în implementarea activităților de prevenire pe care noi le desfășurăm în școală, în familie și în comunitate. Am participat la implementarea acestui proiect la activități desfășurate în Filiași și în Craiova, unde a fost abordată această problemă de actualitate a societății noastre, consumul și traficul ilicit de droguri. Pentru că vorbim de un fenomen dinamic, care debutează în moduri diferite pentru persoane diferite, deoarece consumul de droguri nu a apărut ieri și nu va dispărea mâine, este nevoie de participarea și implicarea tuturor, fiindcă sunt convinsă că ne dorim cu toții ca tinerii nostri să se poată feri de droguri, să cunoască efectele și riscurile consumului de droguri, să facă alegeri sănătoase. Sunt convinsă că și pe viitor vom colabora la fel de bine, pentru că scopul nostru este comun și vă felicit pentru tot ce ați făcut până în acest moment pentru copii, pentru întreaga comunitate”, a afirmat Comisar șef de poliție Monica Iliescu, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj.

Un sprijin în activitățile de educație juridică desfășurate în proiectul implementat de Asociația Vasiliada l-a avut Asociația pentru Minori și Tineri Pro Reziliența.

Asociația Pro Reziliența a participat la activități la Filiași, Lipovu, Urzicuța și Craiova și vreau să vă spun că a fost un real succes, ne confirmă feedback ul pe care l-am avut din partea copiilor. Au fost extrem de receptivi. Am avut și argumentele necesare, pentru că avem în spate și experiența profesională necesară, eu fiind șeful Serviciului Trafic de Ființe Umane la Brigada de Crimă Organizată. Și eu, și colegii mei avem multă experiență profesională și atunci încercăm să discutăm și altfel, cât mai convingător, cu copiii, bazându-ne pe aceste exemple concrete, rupte din activitatea noastră. Le-am povestit și despre traficul de persoane, și despre infracționalitatea cibernetică și nu numai. Mulțumim frumos pentru că ne-ați invitat și ne bucurăm că am putut veni în sprijinul Asociației Vasiliada și în sprijinul copiilor”, a subliniat dl. Ionel Sandu, vicepreședintele Asociației Pro Reziliența.

Printre invitații la eveniment care au reprezentat județul Olt, Pr. dr. Alin Ghițurin – Consilier Juridic în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Olt – Ministrerul Culturii, a apreciat activitatea Asociației Vasiliada cu rol deosebit pentru copii.

Mă simt onorat și vă mulțumesc pentru că pot să vă adresez un gând! Observăm că la școală copiii au foarte multe tentații, foarte multe lucruri la care ei sunt supuși, cu o libertate colosală din punctul de vedere al social media, cât și copiii care vin din familii mai mult încercate sau din cauza timpului puțin petrecut cu părinții din diverse motive. Observ la Craiova o frumoasă comuniune între toate autoritățile. Cred că împreună vom reuși ca viitorul copiilor nostri să fie mult mai luminos. Mă bucur că aici, în inima Olteniei, la Craiova, lucrurile sunt duse la un nivel foarte profesionist, cu multă responsabilitate, din partea tuturor celor care sunteți implicați. Vă mulțumesc pentru că vă faceți timp și pentru cei mai încercați, care au nevoie de mai mult ajutor”, a transmis Pr. dr. Alin Ghițurin.

Activitățile de educație juridică și prevenirea criminalității au fost susținute de asemenea de doamna Judecător Violeta Florescu, membru al Consiliului Director al Asociației Vasiliada:

Cred că din acest proiect copiii implicați au învățat care este rolul fiecarui participant în justiție. Noi am făcut câteva procese simulate: ce face un judecător, un procuror, cu ce se ocupă Poliția, ce se întâmplă dacă o persoană săvârșește o infracțiune, ce poți să faci dacă ești o victimă sau dacă ești în situația neplăcută de a participa la o infracțiune în mod direct sau indirect și așa mai departe. Ei au învățat multe lucruri, pentru vârsta lor. Trebuie să ne implicăm să le acordăm o șansă în viață acestor copii, mulți dintre ei aflați în situații vulnerabile. Vă mulțumesc tuturor celor care ați colaborat cu Vasiliada și avem încredere că vom colabora și pe viitor la fel de frumos!”, a fost mesajul doamnei Judecător Violeta Florescu.

Consilier Alexandra Cristea, Managerul General de Proiect desemnat de A.N.A.B.I.  pentru monitorizarea Proiectului Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”: Mă bucur nespus să particip la Conferința de final al acestui frumos proiect implementat de Asociația Vasiliada, cu sprijinul A.N.A.B.I. Proiectul contribuie la scopul final al mecanismului național de prevenire a criminalității. Eu îmi doresc continuarea acestui proiect prin accesarea de finanțări viitoare, și pe această cale doresc să vă informez că la începutul anului 2025 vom lansa în dezbatere publică următorul program anual de acordare a finanțărilor nerambursabile. Vă invit să accesați site-ul A.N.A.B.I. și să transmiteți propuneri de îmbunătățire, în perioada de dezbatere publică. La final, doresc să-mi exprim recunoștința pentru oportunitatea de a face parte din acest frumos proiect și să vă asigur că Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate va fi și pe viitor un partener de încredere, un sprijin pentru victime și pentru comunitate”, a transmis doamna Alexandra Cristea, consilier în cadrul A.N.A.B.I., Managerul Genaral de proiect desemnat de A.N.A.B.I.  pentru monitorizarea Proiectului Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”.

Președintele Asociației Vasiliada a mulțumit invitaților pentru reunirea la acest frumos eveniment, care încunuează finalul proiectului de educație juridică pentru copii, și tuturor colaboratorilor pentru lucrarea binelui pe care o săvârșesc împreună, în folosul comunității.

A fi parte din Vasiliada și a reprezenta Vasiliada este o mare onoare, dar și o responsabilitate pe măsură. Sfântul Vasile cel Mare, patronul spiritual al Asociației noastre, ne aduce în față de peste veacuri datoria morală și socială față de aproapele nostru aflat în mare nevoie, având ca fundament iubirea față de toți semenii noștri. Astăzi, Vasiliada, ce a împlinit peste două decenii, trăiește clipe unice, întrucât ”liturghisește” Liturghia săvârșirii binelui pentru aproapele nostru, tocmai cu ocazia pregătirii pentru sărbătorirea Ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, și a Zilei Naționale a poporului roman. Să aveți sărbători binecuvântate, cu pace, liniște și cu spor în săvârșirea faptelor bune!”, a subliniat Pr. Dr. Mihail Florin, Președintele Asociației Vasiliada.

Proiectul „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității” a avut ca scop prevenirea criminalității și consolidarea educației juridice în rândul a 140 de copii și tineri cu vârste între 10-17 ani din Craiova, Filiași, Lipovu și Urzicuța, județul Dolj cu privire la pericolul actelor de violență, consumului și traficului de droguri, traficul de persoane.

(Firu Gabriela)