Activități catehetice cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae în Parohia Rovinari I

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de 06 Decembrie, s-au desfășurat diverse activități catehetice cu prilejul cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae în Parohia Rovinari I.

Pr. Paroh, Țintă Robert, a susținut o cateheză despre Sfântul Ierarh Nicolae și despre Ierarhii Bisericii Ortodoxe ai secolului al XX-lea, cateheză susținută în cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.

După cateheză, copiii au primit ceai cald, câte o gustare la ceas de seară și au făcut repetiții de colinde.