Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a găzduit, pe data de 11 decembrie 2024, susținerea publică a două teze de doctorat a Diac. Dincă T. Ionuț-Cosmin și a Pr. Capșa C. Mihai Gabriel.
„Antropologia Părinților Capadocieni”
Diac. Dincă T. Ionuț-Cosmin a susținut teza de doctorat intitulată „Antropologia Părinților Capadocieni”, sub coordonarea Pr. Prof. univ. dr. Ion Popescu. Lucrarea îşi propune o cercetare şi o analiză a concepțiilor despre om și natura umană în gândirea Sfinților Capadocieni.
Comisia de evaluare a fost formată din:
Președinte: ÎPS Prof. univ. dr. Irineu Ion Popa – Universitatea din Craiova;
Referenți:
- Prof. univ. dr. Nicolae Turcan – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;
- Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Istodor – Universitatea „Ovidius” din Constanța;
- Pr. Conf. univ. dr. George-Adrian Boldișor – Universitatea din Craiova.
„Noţiuni pentru o trezire a demnității umane. De la neliniștea umană la o civilizație sacră”
Pr. Capșa C. Mihai Gabriel a prezentat lucrarea de doctorat intitulată „Noțiuni pentru o trezire a demnității umane. De la neliniștea umană la o civilizație sacră”, sub îndrumarea aceluiași coordonator științific, Pr. Prof. univ. dr. Ion Popescu. Teza îşi propune să analizeze învăţătura de credinţă despre demnitatea umană.
Comisia a avut următoarea componență:
Președinte: ÎPS Prof. univ. dr. Irineu Ion Popa – Universitatea din Craiova;
Referenți:
- Pr. Prof. univ. dr. Ioan Tulcan – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad;
- Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Istodor – Universitatea „Ovidius” din Constanța;
- Prof. univ. dr. Vasile Cristescu – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
După susținerile publice și răspunsurile la întrebările adresate de către membrii comisiei, lucrările celor doi doctoranzi au primit calificativul „Foarte bine”. Autorilor le-a fost conferit titlul științific de doctor în Teologie.
„Este o zi binecuvântată care pune în evidenţă efortul și dăruirea celor implicați în actul de cercetare și de formare teologică, concretizate prin susţinerea celor două teze de doctorat la cele mai înalte standarde academice”
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a adresat un cuvânt de apreciere pentru contribuțiile celor doi doctori în Teologie, subliniind importanța cercetării din Teologia Ortodoxă. Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit „Bunului Dumnezeu și Sfântului Nicodim de la Tismana, ocrotitorul spiritual al Școlii noastre Doctorale. Astăzi avem bucuria de a ne îmbogăți cu încă doi doctori în Teologie. Este o zi binecuvântată care subliniază efortul și dăruirea celor implicați în actul de cercetare în formarea teologică ortodoxă românească la cele mai înalte standarde academice. Aceste rezultate ştiinţifice ne îndreptăţesc să credem că Școala noastră Doctorală este înfloritoare, că parcursul nostru teologic este unul binecuvântat și că temele propuse pentru cercetare sunt de reală actualitate. Această cercetare aduce un folos științific și duhovnicesc deopotrivă. Şi pentru noi cadrele didactice, aceste lucrări ne oferă o ocazie de pregătire continuă, participând activ la acest proces de cercetare. De aceea, ne bucurăm de fiecare dată că doctoranzii aleg să-și pună contribuţia în slujba cunoașterii teologice printr-o teză de doctorat care îmbogăţeşte patrimoniul Bisericii noastre.
Vă mulțumim Părinţilor că ați ales facultatea noastră și că ați avut încredere în Școala noastră Doctorală pentru a vă forma și desăvârși drumul academic. Vă îndemn, ca de aici înainte, să continuați calea cercetării, să publicați teza de doctorat pe care aţi susţinut-o și să aduceți noi contribuții valoroase în Teologia Ortodoxă. Adresez mulțumiri Părinților Profesori și Domnilor Profesori din Comisiile de Referenți. Dumnezeu să vă binecuvânteze în toată viața și activitatea Dumneavoastră! Să aveți parte de un Crăciun binecuvântat! Amin!”.
La sfârşitul susţinerilor, candidaţii au depus jurământul de fidelitate şi au mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, membrilor referenţi, părintelui coordonator şi tuturor persoanelor care au contribuit la finalizarea acestor teze academice.
(Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu)