Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, în ziua de miercuri, 18 decembrie, cadrele didactice, elevii și părinții Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Craiova, în parteneriat cu Asociatia Vasiliada, au oferit cadouri elevilor de la Școala Lăcriţa, în cadrul proiectului „Să le dăruim Crăciunul”.
Cu acest prilej, preșcolarii și elevii claselor I-IV din cadrul Școlii Lăcriţa au prezentat un program artistic special, constând în poezii despre iarnă și despre sărbătoarea Crăciunului și colinde.
„Mulțumim cadrelor didactice, elevilor si părinților de la Școala Gimnazială «Nicolae Bălcescu» pentru implicare, generozitate, empatie și urăm tuturor sărbători binecuvântate și spor în toate!”, au transmis reprezentanții Asociației Vasiliada.