Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, astăzi, 19 decembrie 2024, a avut loc serbarea tradițională a Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul”, din Craiova. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a seminarului, cu participarea elevilor, a părinților și a profesorilor, dar și a invitaților oficiali.
După cuvântul de întâmpinare al părintelui Director Profesor Dr. Lucian Dodenciu, elevii seminariști au prezentat momentele artistice și culturale pregătite sub îndrumarea profesorilor coordonatori. Programul muzical-artistic a fost deschis de Corul Seminarului, dirijat de Protodiacon Lect. Univ. Dr. Victor Șapcă, care a interpretat piesele: Gazde mari, Veniți astăzi credincioșii și Dimineața lui Crăciunu. În continuare, Corul de copii „Glasuri cristaline”, sub coordonarea dnei prof. Manda Iulia și a dlui prof. Cristian Alivej, a interpretat: În seara de Moș Ajun; S-a născut Domn’ Iisus; O, ce veste minunată! (colaj de colinde); Crăciun.
După momentele muzicale, elevul Băltărețu Ionuț a recitat poezia Lăsați copiii, coordonat de Prof. Delcea Tanța. Apoi a urmat momentul Seara de astă seară, în care colectivul elevilor clasei a IX-a a interpretat Steaua, colind din Mehedinți, coordonator fiind Pr. Prof. Dr. Sperlea Cristin-Alexandru. În continuarea programului a urmat Sceneta clasei a X-a: „Calendarul bisericesc și Anotimpurile – O altfel de lecție”, elevii fiind pregătiți de părintele profesor diriginte Doru Marcu și de doamna profesor Marga-Elena Marcu. A urmat Vicleimul, o formă de teatru popular care înfățișează nașterea lui Iisus Hristos. Această piesă a fost pusă în scenă de către colectivul clasei a XII-a, sub îndrumarea părintelui Protodiac. Lect. Univ. Dr. Victor Șapcă și a Arhidiac. Prof. Dr. Stăiculescu Angel-Cristian.
În ultima parte, elevii clasei a IX-a, Joița Florin și Cîrciumariu Dragoș, au recitat poezia Colind de Vasile Voiculescu, coordonați de Prof. Delcea Tanța. Apoi, a urmat momentul Urări pentru profesori, în interpretarea colectivului clasei a XII–a, autor și coordonator: Prof. Delcea Tanța.
Înainte de finalul serbării, Părintele Mitropolit Irineu a ținut un cuvânt de învățătură, în care a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestor momente de bucurie. De asemenea, a amintit de importanța prăznuirii Nașterii Mântuitorului Hristos în peștera din Betleem, dar și în sufletele fiecăruia dintre noi: „Aceste cântări și manifestări ale sufletului ne înnobilează, trăind momentele Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Într-adevăr, este sărbătoarea cosmică, inegalabilă. În Vechiul Testament se vorbea despre Dumnezeu Tatăl, Cel Care a creat cerul și pământul, Care va trimite pe Fiul Său să Se facă om. Pentru aceasta a vorbit prin proroci. Era o atenționare și o permanentă amintire a acestui moment, care nu este numai profetic, ci și o făgăduință a lui Dumnezeu. De ce atâta grijă pentru neamul omenesc? De ce Dumnezeu a făcut atât pentru om? Fiul ascultă de Tatăl și Se face om. Motivul Întrupării lui Dumnezeu este iubirea, pe care dorește să Şi-o reverse abundent asupra noastră. Noi trăim din iubire, creștem din iubire, învățăm din iubire și în final ne mântuim din iubire. Nu există altă cale decât iubirea. Crăciunul este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește pentru că suntem copiii Lui și ne-a învățat să-I spunem Tată, lucrul nemaiauzit până la această rostire a Mântuitorului Hristos, a rugăciunii Tatăl nostru. De la acest Crăciun noi ne dorim ca să devenim mai buni. Să ne facem o evaluare sufletească, ce am făcut până acum și ce vom face de aici înainte. Mântuitorul Hristos este mereu prezent și comunicativ. Ne rămâne să-L iubim pe Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi, atât de frumoasă, aceste colinde și piese, arată că acest colectiv, de părinți profesori, de profesoare și de slujitori, al acestei școli își face datoria. Vă felicităm!”.
La final, pe esplanada din curtea Seminarului, elevii clasei a XI-a au prezentat piesa Plugușorul, coordonați de Pr. Prof. Dr. Manea Emil-Marian.
(Pr. Marius Reşceanu)