Momente festive la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Tatiana”

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Grădinița cu Program Prelungit „Sfânta Tatiana” s-au desfășurat serbările de Crăciun ale grupelor de preșcolari, cu prilejul Nașterii Domnului.

Alături de părinți și bunici, cei mici au trăit momente festive, au spus poezii pregătite cu multă grijă și emoție și au cântat colinde tradiționale învățate împreună cu doamnele educatoare.

„Mulțumim, în primul rând, Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pentru purtarea de grijă şi pentru eforturile susţinute pe care le-a depus ca această grădiniţă să funcţioneze la cele mai înalte standarde pedagogice. De asemenea, vreau să felicit conducerea şi cadrele didactice pentru dăruirea şi implicarea cu care au organizat aceste festivităţi de Crăciun dedicate Nașterii Pruncului Iisus Hristos. Vă urez sărbători cu bucurii! Felicitări tuturor!” a transmis Părintele Adrian Lupu, Consilier al Sectorului de Învățământ al Mitropoliei Olteniei.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, astăzi, la ceas de sărbătoare vă mulțumim că ați răspuns invitației de a fi părtași bucuriei serbărilor de Crăciun desfășurate în «familia» grădiniței noastre. Crăciunul este despre bucurie, bunătate și dăruire. Așadar, cu sârguință și implicare, prichindeii grupelor noastre au pus bazele unor serbări ce ne dorim să transmită bucuria Nașterii Domnului în inimile dumneavoastră. Vă urez în numele întregului colectiv sărbători cu zâmbete și momente minunate alături de cei dragi!” a spus domnişoara Elena Ghiță, Director al Grădiniței cu Program Prelungit «Sfânta Tatiana» Craiova.

„Cu ocazia acestor evenimente minunate îi felicităm din tot sufletul pe copii, pentru entuziasmul, emoția și strădania de care dau dovadă întotdeauna, precum și pe doamnele educatoare pentru implicarea și sârguința în pregătirea acestor serbări. Sărbători cu bucurii, împliniri, pace și căldură în suflet. Să aveți parte de zile minunate, fericire și liniște!” a transmis doamna Cristina Stamatoiu, Președinte al Fundației „Cuvântul care Zidește”.

 La finalul programelor artistice, îndrăgitul Moș Crăciun i-a răsplătit pe cei mici, ca în fiecare an, cu dulciuri și daruri alese.