Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în ziua praznicului împărătesc „Nașterea Domnului”, în Catedrala Mitropolitană „Sf. M. Mc. Dumitrie” din Craiova. Din soborul ales au făcut parte şi Părinţii Consilieri Daniel Achim şi Adrian Lupu, şi Marele Eclesiarh al Catedralei, Pr. Corneliu Dogaru, alături de Părinţii Slujitori, de Arhidiaconii şi Diaconii Sfintei Catedrale.
La finalul Sf. Liturghii, s-a dat citire Pastoralei la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. În textul Pastoralei, Părintele Mitropolit Irineu a explicat însemnătatea cuvintelor scripturistice Primul Născut: „Sfântul Luca, în Evanghelia de astăzi, ne spune că Preacurata Fecioară Maria „a născut pe Fiul ei, Primul Născut”[1]. Prin cuvintele „Primul Născut”, Evanghelistul subliniază că marele eveniment, descris de profeții din Vechiul Testament care vesteau Nașterea lui Mesia dintr-o fecioară binecuvântată, s-a împlinit. Biblic, expresia „Primul Născut” nu se referă la o succesiune, ca și cum cel numit ar fi primul dintr-o mulțime de copii, ci este un titlu de onoare, independent de faptul că îi urmau sau nu alți frați și surori. Profetul Moise a vorbit despre această denumire, spunând că Dumnezeu a numit pe poporul Israel „fiul Meu, primul-născut”[2]. Desigur, prorocul arăta prin acest cuvânt – primul-născut – demnitatea unică a poporului iudeu și iubirea specială pe care Dumnezeu Tatăl o avea față de el. La plinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, născându-Se din Preafericita Fecioară Maria și de la Duhul Sfânt, S-a arătat El Însuși a fi „Primul Născut”. Sfinții Evangheliști cunoșteau foarte bine sensul veterotestamentar al acestor cuvinte, iar Biserica a înțeles încă de la început că această numire, în sensul ei de expresie a iubirii speciale pe care Dumnezeu Tatăl o manifestă în istorie, își găsește deslușirea deplină numai în Mântuitorul Iisus Hristos.
Deci, numirea de „Primul Născut” exprimă cu exactitate promisiunile făcute de Dumnezeu lumii în vederea trimiterii Fiului Său în lume și făgăduințele ce au fost împlinite în El. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, Îl numește pe Domnul nostru Iisus Hristos „Primul Născut”, indicând prin aceste cuvinte faptul că El este Fiul Tatălui trimis în lume pentru mântuirea noastră[3]. Așadar, „Primul Născut” este titlul care-I aparține numai Mântuitorului nostru Iisus Hristos într-un mod special și trebuie să fie înțeles ca atare. El n-a mai avut frați sau surori, întrucât Preacurata Maica Sa L-a zămislit de la Duhul Sfânt, fiind fecioară înainte de Naștere, în timpul Nașterii și după Nașterea Lui până la sfârșitul vieții ei[4]. Vorbind despre acest fapt, Tertulian, un scriitor din primele veacuri creștine, evidențiază că Nașterea Domnului dintr-o Fecioară Îl descoperă pe Domnul Hristos drept Cel în Care sunt aduse împreună darurile duhovnicești ale celor care trăiesc creștinește fie în căsnicie curată, fie în feciorie: „Prin ce exemple ne întâmpină acum legea noastră, Evanghelia? Și cine ar fi mai vrednic să dăruiască trupul Mântuitorului Hristos decât aceea care L-a născut și L-a crescut? Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut deci cu adevărat dintr-o Fecioară, care a fost logodită o singură dată, pentru ca fiecare semn al sfințeniei Lui să fie arătat întru El, Cel născut dintr-o mamă fecioară”[5].
Prin urmare, „Primul Născut” este titlul care-I aparține Domnului Hristos și într-un alt înțeles, care nu ține de istoria relației lui Dumnezeu cu poporul ales, respectiv de Nașterea Sa din Fecioara Maria, ci ține de lucrarea Sa unică în istorie. Mântuitorul este Cel Care S-a născut pentru jertfa Crucii și biruința Învierii. În această chemare, împlinită într-un mod unic, Fiul lui Dumnezeu ne aduce Tatălui întru jertfa Sa. Astfel, ca Adam cel nou El Se arată a fi Primul Născut, întrucât a unit pe Dumnezeu cu omul într-un mod cu totul deosebit. În felul acesta, Dumnezeu S-a arătat lumii ca Emanuel, El fiind „Dumnezeu împreună cu noi”. Așa că El a devenit fratele nostru, fiind asemenea nouă în afară de păcat. Pentru a dovedi și mai lămurit sensul cuvintelor „Primul Născut”, Sfântul Apostol Pavel a vorbit despre Domnul Hristos ca fiind adevăratul model al omului, după care Dumnezeu a zidit întreaga făptură umană[6]. Deci, omul, făcut după „chipul lui Dumnezeu”, este răscumpărat din robia diavolului de Mântuitorul Hristos, Care, după Nașterea Lui din Preacurata Fecioară Maria, a rămas atât Dumnezeu adevărat, cât și om adevărat. Mai mult, El este și „Primul Născut” dintre cei morți, întrucât, prin Înviere, El a rupt legăturile morții pentru noi toți, deschizându-ne calea comuniunii de iubire cu Dumnezeu Tatăl și porțile vieții veșnice.
În fine, Pruncul mântuitor este „Primul Născut” dintre mulți frați și surori[7], întrucât a inaugurat pentru noi comuniunea de iubire cu Dumnezeu Tatăl. Făcându-Se om, El a creat adevărata frățietate, curată de păcatul strămoșesc, în care noi suntem familia lui Dumnezeu, apelându-ne între noi ca frate și soră. Este de la sine înțeles că această nouă familie a lui Dumnezeu începe din momentul în care Preasfânta Fecioară Maria acceptă să fie Maica Domnului și este arătată lumii drept Maica noastră. Așadar, Preasfânta Fecioară Maria, Stăpâna noastră, a născut fără prihană pe Fiul Tatălui și L-a înfășat în scutece, El fiind Primul și Unicul ei născut în Betleem și așezat în iesle.”
Înaltpreasfinţia Sa a subliniat necesitatea păstrării păcii în societate şi în viaţa omului: „Nașterea Mântuitorului, cum am auzit din cuvintele Evangheliei și din colinde, este vestea bună despre Cel Ce este Lumină spre descoperirea neamurilor și Domn al păcii. Toate mărturisesc în această sărbătoare că Pruncul Mântuitor este strălucirea adevăratei iubiri. El este adevăratul bine, Binele prin excelență, așa cum este preamărit de îngerii care-L înconjoară în ceruri și pe pământ. Cântarea lor melodioasă este o iradiere de bucurie dumnezeiască ce umple cerurile, exprimând frumusețea cea dincolo de cuvânt a slavei lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu, cântată de îngeri, coboară la Crăciun din înaltul cerurilor, fiind negreșit în relație cu pacea de pe pământ dintre oameni. Această armonie cerească ne atenționează că acolo unde nu se preamărește Dumnezeu, unde El este uitat sau chiar negat, nu există nici semne de pace.
După cum cunoaștem, în jurul nostru sunt atâtea provocări care atentează la pacea lumii. De fapt, orice tăgăduire a lui Dumnezeu duce la stingerea demnității divine a omului. Dacă omul nu mai este considerat imaginea lui Dumnezeu, dacă nu mai dăm cinste fiecărui om, fie slab, fie străin, fie sărac sau altfel, atunci de bună seamă că nu mai suntem toți frați și surori, fii ai unicului Tată, așa cum Îl invocăm în rugăciunea „Tatăl nostru”. Formele de violență arogantă, din trecut și de astăzi, apar numai atunci când omul uită de Dumnezeu și-l disprețuiește pe aproapele său, mergând chiar până la a-l ucide și a-l distruge pe fratele său. Evident, vom putea să ne corectăm viața numai dacă lumina Nașterii lui Dumnezeu va străluci asupra noastră, numai dacă vom cunoaște și vom iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Întrucât Dumnezeu Însuși S-a făcut om, înseamnă că El este cu noi și ne vede, cum spune profetul Isaia[8]. Și dacă S-a Născut pentru noi, trebuie să-I cerem, noi care credem în El, puterea iertării, a împăcării și a bunătății. Prin urmare, Mântuitorul nostru, făcându-Se om pentru noi, ne-a adus din întunericul păcatului și al violenței la lumina păcii și a bunătății Sale care va continua să strălucească în lume, în ciuda păcatelor și a nelegiuirilor, până la sfârșitul veacurilor.
Sărbătoarea de astăzi a Nașterii Domnului ne reamintește, așadar, că Mântuitorul Hristos este pacea noastră, a celor de departe și a celor de aproape[9]. El ne-a adus de la Tatăl bunătate și iubire, ca să putem să ne iubim, să ne rugăm și să ne înnoim viața. Să ascultăm sfatul Bisericii: să mergem la El și să lucrăm binele, ca să-L vedem față către față. El este Cel Care S-a făcut sărac pentru noi și a ales să Se culce în ieslea din Betleem, ca pe noi să ne îmbogățească. Și dacă păstorii la Nașterea Lui s-au grăbit să-L vadă culcat în iesle, trebuie ca și noi să alergăm la El ca să primim de la El pace și mare bucurie. În felul acesta, Nașterea Lui ne va scoate din obișnuințele noastre și ne va îndemna să mergem la Sfânta Liturghie pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Lui. Păcatele și patimile noastre, desigur, ne vor încetini hotărârea de a merge la biserică, dar să avem curaj că Pruncul Mântuitor ne va ajuta să depășim toate ispitele diavolului, pentru că El este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Trebuie numai să ne încredințăm Lui și vom primi imediat curaj și putere de a-L urma în „casa Tatălui Său”. De asemenea, să-L rugăm pe Domnul nostru ca să ne dea minte curată lipsită de griji lumești și putere de a depăși limitele noastre slabe și neputincioase.”
În finalul cuvântului de învăţătură, Părintele Mitropolit i-a felicitat pe toţi credincioşii şi le-a transmis Crăciun binecuvântat şi Sărbători cu bucurie:
„Cu aceste dorințe de bine, sperăm să-L primiți pe Pruncul Mântuitor cu vrednicie în sufletele și inimile dumneavoastră, ca El să rămână cu noi și în noi. Felicitându-vă, cu ocazia Marelui Praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez să aveți un Crăciun binecuvântat cu pace și prosperitate! Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi. Amin! Sărbători fericite! La mulţi ani!”.
[1] Luca 2, 7.
[2] Ieșire 4, 22.
[3] Evrei 1, 5-7.
[4] Sfântul Luca amintește despre această jertfă în episodul Aducerii Domnului la Templu (Luca 2, 24).
[5] Tertulian, Despre monogamie, Sources Chretiennes, 343, Paris, Cerf, 1988, pp. 162-165.
[6] Coloseni 3, 1-4.
[7] Romani 8, 29.
[8] Isaia 7, 14.
[9] Efeseni 2, 14.17.
