Atelierele Synaxis: Vernisajul expoziției „Semne deschise în Legământ”

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 25 ianuarie 2025 a avut loc ultimul eveniment din seria de manifestări culturale organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (în perioada 23-25 ianuarie), în cadrul Atelierelor Synaxis, în parteneriat cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, cu Muzeul Olteniei și cu Editura Predania, având partener media TVR Craiova.

Ziua a fost marcată de vernisajul expoziției „Semne deschise în Legământ”, desfășurat în Sala de expoziții temporare a Casei Băniei, curator fiind lect. univ. dr. Gabriel Giodea (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova). Evenimentul a debutat cu o prezentare a lucrărilor expuse, realizate de pictori şi de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova. Reamintim că vernisajul a fost precedat de atelierul cu demonstrații și exerciții practice, având ca inspirație descrieri ale Sfinților asceți din Pateric și Erminii, sub coordonarea pr. prof. Paul Siladi. Printre participanți s-au numărat artiști iconari și profesori: Ioan Popa (artist-iconar Patriarhia Română), Prof. dr. Andrei Rosetti (Universitatea de Vest din Timișoara), Ierom. Teofil Bâra (Mănăstirea Oașa), lect. univ. dr. Gabriel Giodea (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova), Angela Hanc (artist-iconar din Arad), Ciprian Bodea (artist și membru fondator Noima) şi Mihai Ariciu (artist din Alba Iulia), profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova.

Expoziția reunește icoane, desene pregătitoare și etape intermediare din procesul de creație al icoanelor, oferind o privire unică asupra laboratorului de lucru al iconarului.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până la 1 martie 2025, fiind o invitație la introspecție și redescoperire a frumuseții autentice a icoanei ortodoxe.

Atelierul de lectură Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare. Aflat la a treia ediție, Atelierul a păstrat, în esență, același format: fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. În anul universitar 2024-2025 tema generală a întâlnirilor Synaxis este „Ce este adevărul? Despre cunoaștere și discurs”. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați, specialiști în domeniu.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.