Slujire de aleasă binecuvântare la Mănăstirea Sfântul Trifon din Segarcea

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea „Sfântul Trifon” din Segarcea a avut loc o slujire deosebită, prilejuită de cinstirea ocrotitorului acestui așezământ monahal, condus de Monahia Semfora Ştefan, Stareţa Mănăstirii. Slujba a fost oficiată de către Părinţii Protopopi Grigore Vulcănescu, Emilian Cimpoeru, Ioan Nicolae, Părintele Consilier Eparhial Petre Boroată, Părintele Dr. Ing. Popescu Gheorghe preot slujitor la Mănăstirea Sfântul Trifon, împreună cu un ales sobor de preoţi, în prezența unui număr mare de credincioși veniți să se roage și să primească binecuvântare de la Sf. Trifon, ocrotitorul sfintei mănăstiri.

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit, Părintele Protopop Grigore Vulcănescu a adresat un cuvânt de învățătură, evidențiind modelul de viețuire al Sfântului Trifon, un sfânt mucenic recunoscut pentru viața sa plină de smerenie și pentru darul facerii de minuni: „Sfântul Trifon este un mijlocitor puternic pentru toți cei care se roagă cu credință, un exemplu de curaj, statornicie și iubire de Dumnezeu. Rugăciunea și lucrarea sa sunt vii și astăzi, iar noi, prin cinstirea lui, ne întărim în credință și în dragostea față de aproapele”, a subliniat Părintele Protopop.

După sfârşitul slujbei, soborul de preoţi împreună cu credincioşii au mers săvârşind tradiţia ortodoxă de citire a rugăciunilor Sfântului Trifon pentru ocrotirea viţei de vie şi a livezilor.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, în duhul comuniunii creștine, prilej de bucurie și recunoștință pentru toți cei prezenți. Mănăstirea Sfântul Trifon din Segarcea continuă să fie un loc de rugăciune și de întărire duhovnicească, un reper al spiritualității ortodoxe din Oltenia.