Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare, a avut loc în data de 4 februarie 2025, prin strădania părintelui Tinel Dudău, a nouăsprezecea acțiune de donare de sânge: DĂRUIEȘTE DIN SÂNGELE TĂU, APROAPELUI!
Au fost apte pentru a dona sânge un număr de 32 de persoane. Părintele Tinel a subliniat faptul că „după 19 acțiuni ale campaniei noastre de donare, numărul unităților de sânge se ridică la 643. Vă mulțumim și sângele dăruit de dumneavoastră să salveze pe aproapele nostru aflat în nevoi! Îi mulțumim și Domnului Lucian Florea, conducătorul unității, care și de această dată și-a arătat disponibilitatea. Tot astăzi, CTSR Craiova a primit un nou mijloc de transport pentru a veni pe teren. Bunul Dumnezeu să-i ajute pe ostenitorii CTSRC și să le dăruiască multă sănătate”.
Pr. Gavrilă Costel