Activitate în cadrul proiectului “Cursuri de prevenire a traficului de persoane” la Liceul Teologic din Tg. Jiu

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cadrele didactice ale Liceului Teologic din Tg. Jiu au organizat în data de 11 februarie 2025, începând cu orele 13:00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” o activitate extracurriculară specială, destinată atât corpului profesoral, cât și elevilor înscriși la cursurile acestei școli. Cuvântul de binecuvântare al Părintelui Mitropolit Irineu a fost transmis tuturor persoanelor prezente de către Pr. Vătafu Ștefan Cristi, Directorul Liceului Teologic din Tg. Jiu.

Activitatea de la Tg. Jiu face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat la nivel național de Patriarhia Română, numit “Cursuri de prevenire a traficului de persoane” și implementat în cadrul Seminarelor și Liceelor Teologice din țară. Parteneri în realizarea acestui proiect sunt Federația “Filantropia” și “Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă” (IOCC), care au pus la dispoziție formatori profesioniști pentru activitățile de formare a profesorilor care sunt și diriginți la clasa a IX-a. La aceste activități, desfășurate cu începere din octombrie 2024, la Caraiman și Alba Iulia, Liceul Teologic din Tg. Jiu a avut patru participanți: Pr. Prof. Pădureanu Ionuț, Prof. Țeporu Cosmina, Prof. Roșu Diana și Prof. Guțilă Alina.

Parte integrantă a formării profesorilor și a responsabilizării elevilor, activitatea desfășurată în sala mare a  Teatrului, a fost organizată pe două planuri: informal și artistic. În plan informal, Directorul Liceului Teologic – Pr. Vătafu Ștefan Cristi – a punctat câteva dintre obiectivele proiectului și, de asemenea, a prezentat invitații care au luat parte la eveniment: Alexandra Muraru (manager programe IOCC), Claudia Petruț (expert formator în domeniul traficului de persoane), Pr. Mihail Florin Sabin (președinte executiv al Asociației Vasiliada) și Pr. Stănciulescu Neofit (inspector de Religie în cadrul IȘJ Gorj).

În plan artistic, elevi ai Liceului Teologic, coordonați de Pr. Pădureanu Ionuț, au prezentat piesa de teatru “Cartierul nu are scurtături” – o problematizare a ceea ce pot însemna uneori prieteniile sincere ale tinerilor cu oameni nepotriviți și ce deznodăminte pot avea acestea. De asemenea, tot ca manifestare artistică a urmat un moment muzical, cu melodii patriotice interpretate de Corul Liceului Teologic, Vox Divina – sub atenta îndrumare a Arhid. Prof. Dr. Lăzărică Daniel Nicușor.

Evenimentul s-a încheiat în aplauzele celor prezenți în sală, care au apreciat eforturile depuse de elevii participanți la proiect.

            Pr. Valerian Cruceru