Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, a acordat în prima săptămână a Postului Mare mai multe informații pentru Basilica.ro despre sfârșitul Sfântului Visarion Toia, canonizat în anul 2024 împreună cu alți 15 sfinți, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române. Cu binecuvântarea părintelui stareț, vom pune la dispoziția cititorilor fotografii și acte doveditoare ale martiriului Sf. Visarion.
Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici s-a născut în data de 28 mai 1884, în comuna Secuieni, județul Bacău, într-o familie de oameni simpli și credincioși. A studiat la Școala de cântăreți din Roman și a slujit strana la catedrala din Roman, alături de prietenul său Mihai Bâtâcă.
În 1908, a intrat la Mănăstirea Frăsinei, unde a contribuit la dezvoltarea muzicii psaltice. În 1910, a fost tuns în monahism cu numele Visarion și a început o viață de nevoință aspră. În 1922, a fost hirotonit ieromonah și, în 1929, a fost numit stareț al Mănăstirii Lainici de către Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului Noul Severin.
Prigoană asupra mănăstirilor prin Decretul 410
Ieromonah al Mănăstirii Lainici începând cu anul 1940, Dionisie Popescu a fost martor ocular la evenimentele nefaste din timpul regimului represiv. Prin punerea în aplicare a Decretului 410, a fost alungat în 1959 împreună cu alți călugări din sfântul așezământ de pe Defileul Văii Jiului.
Revenind în 1990 la viața monahală din obștea Mănăstirii Lainici, ierom. Dionisie Popescu i-a mărturisit arhimandritului Ioachim Pârvulescu următoarele istorisiri:
„Prin 1991, el mi-a spus așa: «Uite, părinte stareț, să-ți spun cum a murit starețul Visarion Toia, că eu am fost martor ocular!»”
Din 1947 mănăstirea era ocupată, mii de oameni lucrând pentru linia ferată Bumbești-Livezeni, care leagă județele Gorj și Hunedoara pe o distanță de 42 de kilometri, fiind inițial destinată transportului cărbunelui din Valea Jiului.
Partidul Comunist a mobilizat în 1948 peste 30.000 de muncitori pentru finalizarea acestui proiect început în 1922, esențial pentru legătura economică între Ardeal și Țara Românească. Voluntari din toată țara lucrau pe șantier și primeau certificatul de „brigadier” după 2-3 luni de muncă. Mănăstirea Lainici, aflată în apropiere, a fost desproprietărită abuziv pentru a caza muncitorii.
„Și părintele Dionisie mărturisea la un moment dat că era cantonată în mănăstire chiar Unitatea Militară 0778, Securitatea CFR. În clădirea principală din fața bisericii, construită de starețul Visarion Toia, se aflau 11 camere dintre care 9 ocupate de muncitori și militari. În cele două camere rămase libere locuiau starețul Visarion Toia și părintele Calinic Cărăvan”.
L-au jucat cu bocancii până l-au desfigurat
Perioada 1948 – 1951 a însemnat un timp de teroare pentru Mănăstirea Lainici, viața monahală fiind permanent persecutată și deranjată de obiceiurile lucrătorilor necredincioși, care potrivit părintelui stareț Ioachim Pârvulescu, nu respectau sfântul așezământ monahal.
Aproape toate încăperile din corpurile de clădiri ale mănăstirii s-au schimbat din locuri de rugăciune în spații laice, unde mirosul de tămâie a fost înlocuit cu tabacioc, mătăniile cu dansul și șoaptele pline de har ale călugărilor rugători cu vorbele murdare rostite de muncitorii turmentați.
„Până când, într-o zi, comandantul garnizoanei împreună cu niște ofițeri au venit beți la starețul Visarion Toia și i-au zis batjocoritor: «Moșule, trebuie să ne predai și chilia dumneata, ofițerii noștri au nevoie de mai multe camere!»”
„Părintele stareț s-a opus cu bun simț, spunându-i pe un ton reverențios: «Domnule comandant, mă iertați, dar tot ce s-a aprobat de la București, v-am dat!»”, a continuat istorisirea părintele stareț Ioachim Pârvulescu.
În continuare, ireverențios și irascibil, comandantul i-a răspuns pr. stareț Visarion Toia astfel: „Moșule, dacă nu vrei să ne dai camera, o să-ți arătăm noi!”
Și atunci arhimandritul Ioachim a rememorat confesiunea ierom. Dionisie Popescu:
„L-au bătut cu bestialitate, cu pumnii, l-au jucat în picioare cu bocancii militărești, i-au desfigurat fața, i-au zdrobit oasele, și le-au zis călugărilor care erau de față următoarele cuvinte: «Dacă spune unul ceva, pe toți vă omorâm!» Așa au tăcut toți, până când ierom. Dionisie, martor ocular la cele întâmplate, a îndrăznit după 1990 să povestească”.
„Sf. Visarion Toia a zăcut vreo 2 săptămâni în acea stare. Când nu a mai putut să reziste, l-au dus la spital, însă deja era foarte târziu. Piciorul lui drept era foarte afectat, se cangrenase și atunci i-au amputat piciorul de sub genunchi. După o lungă agonie și suferință, în data de 8 noiembrie 1951, deja s-a mutat la Domnul”, a relatat cu durere în suflet părintele stareț Ioachim.
Descoperirea moaștelor
„În 2011 după descoperirea moaștelor Sf. Irodion, denumit de Sfântul Calinic de la Cernica «Luceafărul Lainiciului», am cerut binecuvântarea de la Înaltpreasfințitul Părinte Irineu pentru a schimba crucile din cimitir și pentru a dezgropa mormintele celor doi stareți, despre care știam că au avut o viață sfântă: Visarion Toia și Calinic Cărăvan”, își amintește părintele stareț Ioachim Pârvulescu.
În 2013 s-a început dezgroparea osemintelor:
„Când am ajuns la capul Sf. Cuvios Visarion, am văzut, într-adevăr, un craniu de o culoare foarte frumoasă, maronie, portocalie spre galben, și m-a marcat. Sub cap era așezată cărămida care identifica numele Visarion Protoschimonahul, stareț al Mănăstirii Lainici. Mai departe am căutat cu privirea să cercetez scheletul în jos”.
„Am dat pământul la o parte de pe schelet ca să îmi confirm, căci eram foarte curios, ceea ce îmi povestise părintele Dionisie Popescu. Și, într-adevăr, când am ajuns la piciorul drept, se vedea clar că nu mai era nimic dedesubt de genunchi”.
„Am continuat să caut, și în josul osemintelor, se aflau oasele albe ale unui alt călugăr îngropat acolo; în contrast cu frumusețea și mireasma moaștelor ușoare, portocalii ale Sf. Visarion Toia, care îti creau o stare duhovnicească, o stare de dragoste și cu mult dor după viața acestui mare sfânt”, a rememorat cu nostalgie părintele stareț Ioachim.
„După ce osemintele au fost spălate cu vin, în timp ce un călugăr citea Psaltirea, am dezgropat și celălalt mormânt al starețului Calinic Cărăvan”, a povestit părintele stareț Ioachim.
Canonizarea Sf. Visarion Toia
După slujba de parastas pentru părinții Visarion Toia și Calinic Cărăvan, arhimandritul Ioachim a comandat două racle din lemn de stejar pentru a le așeza osemintele. Din 2012, mormintele celor doi stareți sunt goale.
Osemintele ambilor stareți au fost așezate din 2013 în raclele de stejar special comandate, pentru ca la 3 săptămâni de la dezgropare, să vină să se închine la ele Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care sărutând sfintele moaște, a exclamat:
„Părinte Visarioane, tu ești un mare sfânt!”.
În urmă cu 6 ani și jumătate, arhim. Ioachim a comandat din Grecia și două racle pentru capetele celor doi:
„În 2018 le-am confecționat două racle din argint pentru capete la cei doi stareți”.
Continuându-și mărturia, părintele stareț a dezvăluit minunea canonizării, care a urmat în cazul Sf. Visarion Toia, imediat după cinstirea și așezarea osemintelor în raclă, și nu înainte, cum ar fi fost firesc.
„În urmă cu 2 ani și jumătate, primesc un telefon de la Patriarhia Română, prin care sunt anunțat că Preafericitul Patriarh Daniel dorește să canonizeze, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, mai mulți sfinți, mărturisitori din perioada comunistă, printre care și Sf. Cuvios Visarion Toia”.
„Auzind acestea, m-am prăbușit într-un fotoliu plângând. Căci este mare minunea de la Dumnezeu!”, a mărturisit cu emoție în glas părintele stareț Ioachim.
O mărturie de arhim. Ioanichie Bălan
O mărturie despre Sf. Visarion Toia este consemnată de către arhim. Ioanichie Bălan în lucrările „Istorioare duhovnicești” și în „Chipuri de călugări îmbunătățiți”.
„Prin 1935, un brigadier silvic de la Uricani, plimbându-se prin pădure, ziua în amiaza mare, îi apare o femeie foarte înaltă, îmbrăcată cu haină albă, care-i spune:
«Dacă vei mai păcătui, vei merge în fundul iadului!»
A ajuns acasă mut, iar când soția l-a întrebat ce i s-a întâmplat, el i-a scris că a văzut-o pe Maica Domnului în pădure care l-a mustrat pentru păcatele sale. Dorind să-l ducă imediat la medic, bărbatul i-a scris soției să-l ducă la starețul Visarion de la Lainici, care-l va tămădui”.
„După multă rugăciune și după ce s-a spovedit în scris la starețul Visarion Toia, pe când starețul cânta la strană, având o voce serafimică, brigadierul se uita cu lacrimi în ochi la icoana Maicii Domnului. Pe când se cânta «Cuvine-se cu adevărat», acesta a observat cum Maica Domnului se desprinde din icoană și vine înspre el, atingându-se de buzele lui, moment în care-și recapătă vocea”.
Ori de câte ori se ruga Sf. Visarion, oamenii care veneau să-i ceară ajutorul, primeau vindecare și alinare: se descopereau cei care furau, se vindecau bolnavii, cei necăjiți primeau nădejde, iar cei triști bucurie.
Dovezi în documente
După cercetările din arhive, arhimandritul Ioachim a găsit documente concrete, în care Sf. Visarion a raportat 3 arestări din Mănăstirea Lainici.
Conform ordinului telegrafic din 14 decembrie 1948 s-au adus la cunoștință următoarele: a fost arestat în data de 8 februarie 1948 ieromonahul Gherontie Ghenoiu, în 28 octombrie ierodiaconul Antipa Marinică și tot atunci a fost arestat din Mănăstirea Lainici și Sf. Visarion Toia.
Privarea de libertate nu a durat mult pentru călugărul Visarion Toia, în data de 15 noiembrie a aceluiași an fiind eliberat. Acest lucru s-a datorat în mare parte consecințelor din urma bătăilor, care i-au accentuat fragilitatea și i-au deteriorat starea de sănătate.
Finalul
În data de 31 octombrie 1948 a avut loc inaugurarea liniei ferate Bumbești – Livezeni, chiar în Gara Lainici, denumită „Ilie Pintilie”, la care au participat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza și alți membri ai Partidului Comunist.
În continuarea albumului de mărturii, părintele stareț Ioachim a legat firul logic al succesiunii evenimentelor din timpul vieții sfântului, demonstrând încă o dată ceea ce istoria ne-a convins deja: teama cea mai mare a Partidului Comunist de oamenii aleși ai lui Dumnezeu.
„Și am gândit noi așa; că dacă în data de 31 octombrie a avut loc inaugurarea liniei ferate Bumbești – Livezeni din Gara Lainici, percheziția călugărilor a avut loc în data de 27 octombrie, apoi în data de 28 arestările, cel mai probabil s-a dorit arestarea starețului, căci fiind om al lui Dumnezeu, era văzut drept un pericol pentru regim, dar mai ales un pericol pentru autoritățile care au fost prezente la inaugurarea liniei ferate Bumbești – Livezeni din Gara Lainici. Acolo, Gheorghe Gheorghiu-Dej împreună cu alți partizani au tăiat panglica, existând ca dovadă și o fotografie în arhive.”
„Ce nu știau membrii Partidului Comunist era că Sf. Visarion Toia nu ar fi făcut rău nimănui, căci era într-adevăr plin de iubire.”, a conchis arhimandritul Ioachim Pârvulescu, martor ocular la aflarea sfintelor moaște.
O altă dovadă a martiriului este linia la cauza decesului în Certificatul de Moarte.
Publicat de Diandra David
Foto credit: Basilica.ro
