Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a avut loc a II-a ediție a Proiectului Județean „Mărțișorul Muzical”, desfășurat în zona Piața Mică, la Biserica „Sfânta Treime” din Tg. Jiu.
Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, aducând în prim-plan importanța acestei zile ca moment de recunoștință, bucurie și iubire față de mame, surori, fiice și soții.
Momente artistice deosebite
Elevii Corului Vox Divina, sub îndrumarea Arhid. Prof. Lăzărică Nicușor, au susținut un program artistic emoționant, oferind celor prezenți cântări de suflet care au transformat această zi într-un adevărat prilej de sărbătoare. Totodată, elevii clasei a II-a, coordonați de doamna profesor pentru învățământul primar Ana Mihăilescu, au adus un moment plin de entuziasm, printr-o reprezentație artistică menită să aducă zâmbete și emoție în inimile celor prezenți.
Expoziție de icoane și artă religioasă
Un alt moment deosebit al evenimentului l-a constituit expoziția de icoane, lucrări realizate de elevii de la Specializarea Patrimoniu Cultural, un proiect desfășurat prin implicarea profesorului Rouă Bogdan. Aceste opere au evidențiat măiestria și talentul tinerilor artiști, dar și pasiunea lor pentru tradiția și spiritualitatea ortodoxă.
Daruri și recunoștință pentru doamne și domnișoare
În încheiere, elevii au oferit cu multă bucurie mărțișoare, flori și lucruri handmade, confecționate cu dragoste și osteneală, tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente la eveniment. Prin acest gest simbolic, tinerii au dorit să exprime recunoștința și respectul lor pentru femeile care, prin jertfelnicie și dragoste, împlinesc și înfrumusețează viața familiei și a comunității.



