Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită la Paraclisul Mitropolitan Madona-Dudu

Evenimente

În prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, vineri, 7 martie 2025, la Paraclisul Mitropolitan „Madona-Dudu”, s-a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, slujbă specifică perioadei Postului Mare.

Slujba a fost oficiată de Părintele Mitropolit Irineu, alături de un sobor de părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. La această sărbătoare duhovnicească au luat parte cadrele didactice, studenții și studentele Facultății de Teologie, care s-au unit în rugăciune, trăind cu evlavie și smerenie această rânduială liturgică specială. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Facultății de Teologie, care a înfrumusețat slujba prin armoniile sale.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre importanța pocăinței, smereniei și trăirii autentice a Postului Mare, subliniind faptul că Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este o invitație la apropierea de Dumnezeu prin rugăciune și împărtășire euharistică: „Am parcurs cu toții săptămâna aceasta, numită Săptămâna Duhovnicească. Fiecare dintre noi ne-am străduit ca, în ritmul Canonului celui Mare, al Sf. Andrei Criteanul, să ne considerăm păcătoși și să cerem milostivirea lui Dumnezeu, rostind frecvent, Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă! Atunci când vameşul se ruga în templu, Miluiește-mă Dumnezeule!, Dumnezeu l-a întors îndreptat la casa lui. Apoi, în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, ne-am rugat lui Dumnezeu să ia de la noi duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin! Evident, considerăm că săptămâna aceasta ne-am înfrânat de la vorbă deşartă. Ne-am înfrânat de la judecăți care nu au niciun folos. De asemenea, considerăm că am făcut mai multă rugăciune. Am citit mai mult Sfânta Scriptură sau Psaltirea. Considerăm că ne-am îndreptat viața în așa fel încât Dumnezeu să privească cu dragoste la sufletele noastre.

Toate acestea le-am așezat în sufletul nostru ca pe o comoară de mare preț. Pentru că nu există în lumea aceasta semnul pocăinței mai mare decât acesta pe care Dumnezeu ni l-a dat, pentru ca să ne îndreptăm și să ne apropiem de El cu smerenie, cu frică de Dumnezeu, așa cum spunem de fiecare dată la Sfânta Liturghie. Astăzi, la Sfânta Liturghie, ne-am apropiat de Sfântul Potir, şi ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, după ce ne-am spovedit și duhovnicul ne-a dat dezlegare, ne-a dat și această permisiune de a primi Sfânta Împărtășanie.

Așadar, această săptămână este foarte prețioasă pentru noi, mai ales pentru cei care sunt de la Facultatea de Teologie. Cei care cunoaștem valoarea rugăciunii, valoarea postului și care înțelegem rostul sărbătorilor și mai ales valoarea acestui Post al Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Deci, în această zi de vineri au fost mulți care s-au împărtășit și au fost în comuniune cu noi. Ați gustat și ați văzut că Bun este Domnul! Cu această comoară deosebită vă veți întoarce înapoi la lucrările dumneavoastră și veți continua programul de pregătire intelectuală și spirituală la care ați intrat ca să vă faceți datoria sufletească. Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă dea sănătate și spor pentru toate. Amin!”.