Activitate catehetică în parohia Padeș

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în data de 8 Martie 2025 a avut loc o nouă activitate catehetică în parohia Padeș.

În cadrul acesteia s-a organizat un atelier de creație dedicat Zilei de 8 Martie și s-a ținut o cateheză cu titlul „Maica Domnului, mama tuturor” .

Au participat membrii Grupului Catehetic Sfântul Ilie Tesviteanul din satul Padeș, doamnele învățătoare și educatoare alături de elevii și preșcolarii comunei Padeș, precum și Ansamblul Bordeiașul, condus de doamna Georgeta Corlan Enache.

Activitatea a fost coordonată de preotul Viloiu Ionuț Mihail din Padeș și preotul Popa Mihai Ionel din Călugăreni și a avut ca loc de desfășurare biserica parohială Sf. Ilie Tesviteanul din satul Padeș.