„Experierea Sfântului Duh în Dumnezeiasca Liturghie” – Pr. Prof. Univ. Dr. Daniel Benga

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în data de 14 martie 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă, s-a desfășurat a doua parte a Atelierului Synaxis, ajuns la cea de-a treia ediție în acest an universitar. Invitatul evenimentului, Pr. Prof. Univ. Dr. Daniel Benga, cadru didactic la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München, a susținut pentru studenții și masteranzii facultății cursul intitulat „Experierea Sfântului Duh în Dumnezeiasca Liturghie”. În cadrul unei prelegeri de înaltă ținută academică, părintele profesor a subliniat, mai întâi, cele mai importante aspecte ale pnevmatologiei ortodoxe, fundamentându-le pe învățătura Sfintei Scripturi. Duhul Sfânt este cea mai tainică Persoană a Sfintei Treimi, Care Îl face prezent pe Hristos în noi, căci El este „Duhul lui Hristos”. De aceea, în Sfânta Liturghie, „experiența centrală este legată de Sfântul Duh, deși întreaga desfășurare a acesteia este rememorarea vieții lui Hristos”. Ulterior, miezul expunerii s-a orientat către principalele momente în care Sfântul Duh este invocat în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, a fost analizată în detaliu rugăciunea pregătitoare „Împărate ceresc” și Rugăciunea tămâiei din prima parte a acesteia numită și „Liturghia cuvântului”, dar și Rugăciunea întâi pentru credincioși, Rugăciunea din timpul Cântării Heruvimice, Rugăciunea dialogică după Vohodul Mare, Rugăciunea punerii-înainte și Dialogul pre-anaforal din „Liturghia euharistică”. O atenție deosebită a fost acordată tâlcuirii învățăturii despre Sfântul Duh în Epicleza Sfântului Ioan Hrisostom, cu accent pe roadele Sfintei Împărtășanii și anume: trezvia sufletului, iertarea păcatelor, părtășia, plinirea împărăției, îndrăznirea, nejudecata și neosândirea. În ultima parte a cursului au fost analizate Ectenia, plinirea Sfântului Potir și căldura și, de asemenea, rugăciunea finală „Plinirea Legii și a prorocilor”, care, în forma sa inițială, era o rugăciune epicletică. După concluzii, studenții participanți au fost invitați să își exprime opiniile și să ia parte la dialog, părintele profesor răspunzând întrebărilor acestora, oferind explicații suplimentare și clarificând eventualele nelămuriri. Cursul s-a încheiat într-o notă optimistă, remarca finală subliniind faptul că „omul credincios care Îl are pe Duhul Sfânt este cu adevărat un om fericit și plin de bucurie duhovnicească!”.

Atelierul Synaxis a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale din acest an academic: „Ce este adevărul? Despre cunoaștere și discurs”. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați de marcă. Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Ciurea și Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian Zenoviu Bot.

Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.