Taina Sfântului Maslu, ca invitație la întâlnirea cu Hristos

Evenimente

În perioada Postului Mare al Sfintelor Paști, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în parohiile din Protoieria Craiova Sud, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu. Rugăciunile taumaturgice rânduite de Sfinții Părinți în această slujbă bisericească au strâns în lăcașurile de cult mulţi credincioși, ce s-au rugat să primească alinare sufletească în lumina Sfintei Evanghelii.

Rugăciunile soboarelor de preoți care au săvârșit slujbele Sfântului Maslu au sădit în sufletele credincioșilor certitudinea taumaturgică a lucrării lui Hristos. Tema generală a cuvintelor de învățătură pe care aceștia le-au adresat creștinilor a evidențiat faptul că postul este un timp al pocăinței, al curățirii și al apropierii de Dumnezeu dar, mai ales, că este izvor generator de vindecare sufletească și trupească.

În esența ei, potrivit învățăturii Bisericii, tămăduirea înseamnă dobândirea stării de a nu mai păcătui. De aceea, toți cei care participă la slujba Sfântului Maslu primesc astfel atât perspectiva vindecării propriilor neputinţe, cât și posibilitatea de a deveni parte a vindecării celorlalți și, prin intermediul lor, a întregii creații.

Taina Sfântului Maslu este o invitație mărturisitoare a lucrării Bisericii adresată tuturor oamenilor, după cum vedem că deja s-a petrecut în parohiile din Protoieria Craiova Sud: Parohia Sf. Gheorghe (11 martie), Parohia Sfinții Apostoli (12 martie), Parohia Sf. Ioan Hera (19 martie) și Parohia Sf. Doctori fără de arginți (21 martie).

Pr. Mircea L. Nincu