Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul de Tineret și Catehizare, împreună cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din Craiova, a lansat în data de 5 iulie 2025, în Parohia Dăbuleni I, proiectul catehetic „Caravana ASCOR”.
La deschiderea evenimentului au fost prezenți: PC Părinte Consilier Ștefan Bărbulescu, PC Părinte Protoiereu Grigore Vulcănescu, domnul primar Marian-Viorel Nanu, PC Părinte Paroh Ionuț Bunciu, precum și toți preoții slujitori din orașul Dăbuleni, alături de cei 40 de tineri participanți la proiectul catehetic.
Evenimentul a debutat cu slujba de binecuvântare a întrunirii de tineret. În continuare, au rostit alocuțiuni PC Părinte Consilier Ștefan Bărbulescu, cel care a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, domnul primar Marian-Viorel Nanu, PC Părinte Protoiereu Grigore Vulcănescu şi PC Părinte Paroh Ionuț Bunciu.
Tema Caravanei ASCOR din acest an este: „Cum pot eu, ca tânăr, să-mi mărturisesc credința?”, temă ce este în acord cu proclamarea anului 2025 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Activitățile desfășurate au fost structurate în patru sesiuni:
- În prima sesiune, participanții au luat parte la jocuri de cunoaștere, au discutat despre semnificația mărturisirii și au aprofundat tema prin intermediul poveștilor.
- A doua sesiune a cuprins o dezbatere cu tema „Mărturisirea în forme mici – Cum îmi trăiesc credința?”, accentul fiind pus pe importanța exprimării credinței în viața de zi cu zi și în situații dificile.
- Sesiunea a treia a fost dedicată Sfintei Scripturi – structură, interpretare corectă, precum și explicarea unor termeni fundamentali precum verset, capitol și trimitere.
- În ultima sesiune, tinerii au participat la o prezentare despre identitatea de creștin ortodox.
Ultima zi a caravanei a fost încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii, la care au participat tinerii din grupurile parohiale Ostașii Sfântului Gheorghe și Urmașii Sfinților Brâncoveni și toți tinerii participanți, alături de un sobor de preoți și diaconi, sub protia PC Părinte Protoiereu Grigore Vulcănescu. La finalul slujbei, toți tinerii și clericii participanți au fost premiați de ASCOR Craiova.
Pe tot parcursul desfășurării proiectului, PC Părinte Paroh Ionuț Bunciu și PC Părinte profesor Cristian Croitoriu au asigurat buna organizare și derulare a activităților.
Sesiunile de formare au fost susținute de Theodora Riza, președintele ASCOR Craiova, și Răzvan Ionel Bușoiu, membru ASCOR.
Caravana ASCOR este un proiect național, implementat în premieră în Arhiepiscopia Craiovei, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu. Proiectul are ca scop formarea unor comunități parohiale de tineri activi în viața Bisericii și în societate, conform valorilor ortodoxe.
Îndrumătorul ASCOR Craiova este PC Părinte Alexandru Toma, preot administrator al Paraclisului Mitropolitan „Madona Dudu”.
Următoarea ediție a Caravanei ASCOR va avea loc în localitatea Brănești, în perioada 12-13 iulie 2025.









