Duminică, 6 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfinţit biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din parohia Întorsura, judeţul Dolj. După slujba de sfinţire a bisericii, Părintele Mitropolit Irineu a săvârşit Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie în noul lăcaş de cult, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, alături de părintele protopop Neacșu Cătălin (Protoieria Băilești).
În cadrul Sfintei Slujbe, pentru râvna duhovnicească şi activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Dascălu Alin Elian a primit rangul de Iconom Stavrofor, iar binefăcătorii acestei parohii au primit Gramate de Mulţumire din partea Arhipăstorului nostru, fiind distinşi cu gramată următorii şapte credincioşi: domnul Cioi Marin, domnul Simion Virgil, domnul Friedmann Andreas, domnul Ene Constantin, domnul Popescu Marius, domnul Taylor Gerald, doamna Pîrlea Traiana.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a explicat pericopa din această duminică, despre minunea săvârșită de către Domnul Iisus Hristos, pentru sluga unui sutaș. Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a subliniat faptul că „Domnul Iisus a arătat că nu ține seama că unul este iudeu și că altul este păgân, ci toți cei care au boală și au nevoie de vindecare, pentru ei El a venit ca să-i mângâie pe cei aflați în suferință. A răspuns că va veni deîndată să-l vindece pe cel aflat în boală, arătând prin aceasta bunătatea și iubirea Sa nemărginită față de oameni”.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu a explicat faptul că datorită Jerttfei pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, noi am fost ridicaţi de pe pământ la ceruri, noi suntem în această comuniune unii în alții și formăm Biserica Dumnezeului Celui Viu, așa cum în vița-de-vie strugurii sunt legați printre ramuri de butucul său, tot așa și Domnul Iisus Hristos ne leagă de Tatăl Său Ceresc. Așadar, sutașul nu era de neam iudeu și nici nu cunoștea revelația dumnezeiască, dar auzise de faptele minunate ale Domnului Iisus Hristos, fapt pentru care se arată în fața Mântuitorului cu iubire față de oameni. Acest sutaș avea o gândire binecuvântată de Dumnezeu, o inteligență dumnezeiască, arătându-şi iubirea față de sluga sa, iubire pe care Domnul Iisus Hristos a apreciat-o. Prin cuvintele «Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele!», sutașul a subliniat că Cel cu Care stă de vorbă nu este un simplu Om, ci este Dumnezeu. El recunoaște că nu este atât de curat înaintea lui Dumnezeu, pentru aceasta cere să-l vindece prin cuvântul Domnului, Care face minuni. El a dat dovadă de smerenie, de bun simț, iar Mântuitorul le-a arătat iudeilor câtă credință, câtă conștiință de sine, câtă smerenie are sutașul care era de neam străin, de neam păgân. Sutașul acesta a recunoscut că înaintea lui Dumnezeu trebuie să te duci cu umilință, cu smerenie și să ai nădejde. Așadar, sutașul arată prin felul lui de a fi un model desăvârșit de credință, de smerenie și rugăciune, ca atare Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus: «Mergi, credința ta te-a mântuit!»”.
La final, Părintele Mitropolit i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la ridicarea bisericii din parohia Întorsura, mulţumindu-le pentru strădania lor şi pentru împlinirea vocaţiei primite de la Bunul Dumnezeu.

















