Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în data de 7 iulie 2025, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a avut loc deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a Taberei de excelență „Science, Intelligence, Research”. Evenimentul este organizat de Fundația „Cuvântul care zidește”, cu sprijinul Arhiepiscopiei Craiovei.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de părintele consilier Adrian Lupu, care, după rostirea rugăciunii, a transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. În continuare, Părintele Consilier i-a felicitat pe elevii olimpici prezenți în tabără, încurajându-i să participe la activitățile programului, să lege prietenii și să plece cu folos atât intelectual, cât și duhovnicesc din această experiență.
A urmat cuvântul doamnei inspector, prof. dr. Gheorghe Iuliana, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, care a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru susținerea și organizarea acestei tabere și în acest an: „Ne bucurăm că putem să ne reîntâlnim și anul acesta. Vă dorim activități reușite, desfășurate sub ocrotirea Maicii Domnului și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
La finalul întâlnirii, părintele director Lucian Dodenciu a adresat și el un călduros mesaj de bun venit participanților, iar doamna Stamatoiu Cristina, președintele fundației organizatoare, a oferit informațiile necesare privind buna desfășurare a taberei.
Tabăra reunește elevi olimpici din județele Olteniei, care vor petrece șase zile alături de voluntarii fundației, participând la diverse activități desfășurate atât în cadrul instituției de învățământ vocațional, cât și în afara acesteia — în comunitatea locală sau în cadrul pelerinajului organizat la Mănăstirea Maglavit, programat pentru data de 10 iulie.
Vineri, 11 iulie are loc festivitatea de închidere, iar sâmbătă a doua zi, plecarea elevilor olimpici din Tabăra S.I.R. – ediția a VII-a, în localitățile de domiciliu.
Pr. Lucian Dodenciu









