Atmosfera din preajma aniversării celor 17 ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, este una de sărbătoare și recunoştinţă. Astăzi, numeroși preoți, credincioși, ostenitori și apropiați ai Arhiepiscopiei Craiovei au venit cu buchete de flori, cuvinte de recunoștință și urări de bine, dorind să-l felicite pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu cu prilejul apropierii evenimentului aniversar care va avea loc duminică, 27 iulie 2025, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.
Gesturile de recunoştinţă, buchetele de flori și rugăciunile rostite de cei prezenți au fost primite cu bucurie duhovnicească și binecuvântare de Înaltpreasfinția Sa: „Orice lucrare frumoasă se realizează în comuniune şi rugăciune, prin harul lui Dumnezeu și dragostea comunității”, a spus Ierarhul nostru, mulțumind tuturor celor care i-au fost alături în acești ani de arhipăstorire.
Sărbătoare liturgică în sobor, duminică, 27 iulie
Momentul aniversar va fi marcat duminică, 27 iulie 2025, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, prin săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești, în sobor, împreună cu părinții consilieri și părinții diaconi, în prezența credincioșilor. Această slujbă va fi un prilej de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru rodnica lucrare desfășurată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu în cei 17 ani de arhipăstorire în Oltenia.
17 ani de slujire arhierească în Oltenia
Pe 8 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfințitul Părinte Dr. Irineu Slătineanul în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, iar întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale a avut loc pe 27 iulie 2008, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a unui mare număr de ierarhi, preoți și credincioși.
Astăzi, la 17 ani de la acel moment istoric, întreaga comunitate din Oltenia aduce mulţumire şi recunoștință Bunului Dumnezeu pentru activitatea administrativă, pastoral-misionară, social-filantropică și academică desfășurată de Înaltpreasfinția Sa.











