Conferinţa Preoţească de Primăvară în Protoieria Târgu-Cărbuneşti

Evenimente

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de joi, 15 mai 2025, a avut loc Conferinţa de Primăvară a clericilor din Protoieria Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în paraclisul Protoieriei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, bucuria fiind întregită de prezenţa Părintelui Mitropolit Irineu. În continuare, în duh de adâncă rugăciune, a fost oficiată slujba Parastasului pentru toţi preoţii adormiţi în Domnul din această protoierie.

După însemnatele momente liturgice, au început lucrările întrunirii preoţeşti, în sala de conferinţe a Protoieriei. În cuvântul de deschidere, Părintele Protoiereu Ion Spilcă a adresat mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit pentru prezenţa părintească şi pentru toată purtarea de grijă arătată preoţilor şi credincioşilor din Protoieria Târgu-Cărbuneşti.

În cuvântul de binecuvântare şi învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a subliniat prezenţa Bisericii în ţara noastră de la începuturile creştinismului:
„Biserica este Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Care este Capul Bisericii. Domnul Hristos conduce, în chip nevăzut, Biserica şi în chip real prin Sfânta Împărtăşanie. Biserica din ţara noastră este o Biserică constituită după Sfânta Evanghelie şi după lucrarea Duhului Sfânt. Ea există de la începutul propovăduirii Evangheliei de către Sfântul Apostol Andrei în ţinuturile noastre. Noi suntem o Biserică de 2000 de ani. Fundamental vorbind, Biserica noastră este aceea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat-o prin Sfinţii Apostoli şi care a dăinuit, prin succesiune apostolică, până în zilele noastre. Ca etnie, noi suntem un neam compact, o etnie de sine stătătoare. Să ne aducem aminte de Sfântul Ioan Evanghelistul, care ne spune în Apocalipsă, că etniile, toate împreună cu conducătorii lor, vor fi chemate la Judecata cea din urmă. Aşadar, să preţuiţi şi să fiţi conştienţi de valorile juridice şi de cele fundamentale ale Patriarhatului şi ale Autocefaliei Bisericii noastre!”.

În continuare, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe preoţi ca slujirea lui Hristos şi comuniunea cu credincioşii să fie făcute cu responsabilitate, cu implicare şi luare aminte: „Noi suntem chemaţi să reprezentăm, să mergem împreună pe aceeaşi cărare, pe acelaşi drum. Bucuria mea a fost foarte mare să ne împărtăşim astăzi, să fim în comuniune liturgică, să vă dau cu mâinile mele Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Meditaţi mai mult asupra comuniunii noastre! De asemenea, am gândit să avem o slujbă de pomenire şi pentru fraţii noştri trecuţi la Domnul, să ne rugăm pentru sufletele lor. Să aveţi în minte şi în inimă rugăciunea, Sfânta Liturghie şi faptele bune! Amin!

În cadrul conferinţei, Părintele Radu Marian, de la Parohia Căpinteni-Floreşti, a susţinut referatul despre tematica Anului omagial în Patriarhia Română. Au urmat dezbateri pe tema analizată, mai mulţi preoţi luând cuvântul.

La final, toţi cei prezenţi au înălţat rugăciuni de mulţumire şi au luat parte la o agapă frăţească.