Prăznuirea Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Ocrotitorul Catedralei Mitropolitane și al Municipiului Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, duminică, 26 octombrie 2025, a fost prăznuit hramul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, Ocrotitorul Catedralei Mitropolitane şi al Municipiului Craiova.

Sărbătoarea a fost precedată, în ajun, de tradiționala procesiune cu Sfintele Moaște, care a avut loc sâmbătă seara, 25 octombrie, pe străzile centrale ale orașului. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, care a condus procesiunea alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi și mii de credincioși. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre „Sărbătoarea Sfântului Dimitrie, care a început deja prin slujba Vecerniei, săvârşită în Catedrala Mitropolitană. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Ocrotitorul Catedralei Mitropolitane și al Municipiului Craiova, este permanent rugător înaintea Tronului ceresc. El este protectorul nostru în toate necazurile vieții și un adevărat model pentru toți credincioșii.

În tradiția noastră, Sfântul Dimitrie este un sfânt foarte iubit: mulți credincioși îi poartă numele, iar numeroase biserici îl au ca ocrotitor spiritual. De aceea, în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, avem această procesiune solemnă — ieșim cu sfintele icoane, cu Sfintele Moaște, cu cântări și rugăciuni, întărindu-ne duhovnicește, iar oamenii și orașul primesc binecuvântarea dumnezeiască.

Societatea noastră are nevoie de astfel de rugători și mijlocitori către Dumnezeu. De aceea, este importantă sărbătorirea Sfântului Dimitrie, care ne adună în credință și comuniune.

Felicităm pe toți cei care poartă numele Sfântului Dimitrie! Ne rugăm pentru cei care se află în suferință și în necazuri, cerând lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie să le dăruiască sănătate și ajutor. La mulți ani tuturor oltenilor și credincioșilor români de pretutindeni!”.

În cadrul procesiunii au fost purtate raclele ce adăpostesc părți din Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfintei Mucenițe Sabina, ale Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Mucenițe Tatiana Diaconița și ale Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah.

La întoarcerea alaiului, Sfintele Moaște au fost așezate pe esplanada Catedralei Mitropolitane, spre închinarea credincioșilor.

În ziua hramului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei și starețul Mănăstirii Lainici, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. conf. univ. dr. Mihai Constantinescu, director de Departament în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, pr. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial; pr. Alexandru Zidaru, consilier eparhial; pr. Petre Boroată, consilier eparhial, pr. protopop Emilian Cimpoeru (Protoieria Craiova Nord) și pr. Cătălin Țăruş, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane.

La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale, universitare şi instituţionale: dl. Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, dna Manuela Cristina Berceanu, Preşedinte – Curtea de Apel Craiova, dl. prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, dl. prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie din Craiova, dl. Sorin Manda, Director General ‒ Aeroportul Internațional Craiova, dl. Marian Viorel Nanu, Primarul Orașului Dăbuleni, dl. Cosmin Corâțu – Viceprimar Primăria Municipiului Craiova, Colonel Laurențiu-Dumitru Vînturiș – Inspector Şef, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravu” Dolj, Colonel Bogdan-Constantin Vlăduțoiu – Insp. Şef – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” – Dolj, Șef de Stat Major, Lt. Col. Constantin Stanciu, Brigada Multinaţională – Craiova, Subofițer de Comandă al Brigăzii, Plt. Adjutant Principal Gabi Boldișor, Brigada Multinaţională – Craiova, dna Mihaela Luci Ștefan – Director General Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, dna Carmen Oprea, Inspector Religie – Inspectoratul Școlar Județean Dolj şi dna Ivona Stănculeasa, Manager – Filarmonica “Oltenia” – Craiova.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, cel care a transmis și cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. În mesajul său, Părintele Arhimandrit Ioachim a vorbit despre viața, credința și jertfa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane și al Municipiului Craiova:

„Sfântul Dimitrie este un mare făcător de minuni, ajutător în multe împrejurări. El face parte din ceata mucenicilor. În Biserica noastră Ortodoxă există mai multe cete de sfinți: ceata Sfinților Proroci, a Sfinților Apostoli, a Sfinților Ierarhi, a Cuvioșilor și Cuvioaselor, a Mucenicilor și Mucenițelor și a tuturor celor bineplăcuți lui Dumnezeu. Mântuitorul spune: «În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri; dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus; Mă duc să vă pregătesc un loc» (Ioan 14, 2).

Sfântul Dimitrie este un model de credință și curaj, un apărător al Bisericii și un izvor de nădejde pentru toți cei care îi cer ajutorul cu inimă curată. Sfințenia sa este o prezență vie care ne cheamă la statornicie în credință și la iubire față de Hristos și de aproapele nostru.

Din punct de vedere dogmatic, Biserica noastră se întemeiază pe jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Care, murind pe Cruce, a sfințit prin sângele Său lemnul mântuirii. Din punct de vedere istoric, ea se fundamentează la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinții Apostoli. Până în anul 313, până la Edictul de la Milano, mulți creștini au fost martirizați; au curs râuri de sânge pentru mărturisirea lui Hristos.

Sfântul Dimitrie este cel care L-a urmat pe Hristos, luptând cu propriul său ego și biruind prin credință. Moaștele sale, aflate în Sfânta noastră Catedrală, au adus mult bine și binecuvântare credincioșilor. Sfinții, care ne sunt pomeniți în calendar, sunt adevărații noștri ocrotitori și mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Dimitrie să vă fie tuturor apărător, povățuitor și rugător neobosit înaintea Tronului Ceresc!”