„Imersiuni Vizuale” – Festival de Pictură pentru Studenți

Evenimente

Casa de Cultură a Studenților Craiova, în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Programul de Studii Arte Vizuale, a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în zilele de 6-7 decembrie 2025 festivalul de pictură „Imersiuni Vizuale”, un eveniment dedicat tinerilor artiști și studenților interesați de dezvoltarea creativității și aprofundarea tehnicilor artistice.

Festivalul a reunit 15 studenți ai Programului de Studii Arte Vizuale, care au participat la ateliere intensive coordonate de lect. univ. dr. Laura Semenov și pr. asist. univ. dr. Constantin Semenov. Tinerii au lucrat în diverse tehnici, având ocazia să experimenteze și să primească feedback specializat din partea profesioniștilor.

Evenimentul a avut ca scop promovarea artei în rândul comunității locale, sprijinirea formării artistice a studenților și consolidarea legăturilor dintre mediul academic și publicul larg.

Programul evenimentelor

6 decembrie 2025

10:00 – 15:00 – Ateliere de pictură ( workshopuri): susținute de lect. univ. dr. Laura Semenov și pr. asist. univ. dr. Constantin Semenov, unde studenții au creat lucrări artistice și au folosit diverse tehnici.

15:00 – Inaugurarea Grădinii Urbane: realizată de studenții de la Programul de Studii Arte Vizuale (care au creat spațiul artistic și instalațiile vizuale) și de la specializarea Teologie Pastorală (cei care au realizat structura), împreună cu voluntari de la Facultatea de Mecanică.

16:00 – 18:00 – Expozițiile FANTASY și GARDEN & Vizită la Hotel Check-In Art: publicul poate vizita simultan lucrările studenților și instalațiile din hotel, transformat într-un hub cultural și artistic cu proiecte realizate de studenți și artiști locali.

7 decembrie 2025

10:00 – 15:00 – Progresul atelierelor și prezentările artistice

16 :00 – Festivitatea de premiere

Festivalul „Imersiuni Vizuale” se afirmă astfel ca o platformă importantă pentru dezvoltarea artistică a tinerilor, promovând colaborarea interdisciplinară și accesul publicului la artă contemporană. Evenimentul marchează încă un pas în susținerea culturii și a creativității în mediul universitar craiovean.