Lucrarea apologetică și misionară a Sfântului Apostol Pavel descoperă pârghii importante de descriere a interacțiunii creștinismului cu tradiția culturii păgâne. Acest important aspect este cât se poate de evident în epistolele sale, precum și în experiența călătoriilor misionare.
Prima interacțiune majoră a Bisericii Primare cu lumea păgână a venit prin intermediul călătoriilor misionare ale Sfântului Apostol Pavel. Rolul lor a fost unul major în propovăduirea Adevărului creștin, purtând cu succes noua formă de manifestare religioasă până în inima lumii imperiale. Apostolul Neamurilor a reușit astfel să întemeieze mai multe comunități eclesiale, întinse de pe țărmul nordic al Mediteranei, până la Roma și dincolo de ea. Datorită lui, „creștinismul devenea mai mult decât o simplă sectă iudaică”, fiind considerată în scurt timp foarte primejdioasă pentru imperiu. În virtutea acestui fapt, autoritățile romane, nepregătite să înțeleagă și să accepte un împărat mai mare ca Cezarul, au reacționat represiv față de comunitățile de credincioși, generând începutul primelor mari persecuții din istoria Bisericii Primare. În persecuția lui Nero, Sfântul Apostol Petru, care a păstorit comunitatea din Roma, „a fost crucificat, dar cu capul în jos, pentru că nu s-a simțit vrednic să moară la fel ca Hristos, presupunându-se că a fost executat și îngropat pe dealul Vaticanului, într-un cimitir de lângă fluviul Tibru. Probabil că Sfântul Apostol Pavel a murit în aceeași persecuție, tradiția pretinzând că a fost decapitat lângă Via Ostia, la sud de oraș. Roma a devenit foarte importantă, deoarece acolo au murit acești doi mari lideri creștini” (Jonathan Hill, Ghid al istoriei creștinismului, Ed. Casa Cărții, Oradea, 2008, p. 41).
O perspectivă eshatologică
Interacțiunea creștinismului cu păgânismul prin prisma călătoriilor misionare ale Sfântului Apostol Pavel a avut o evidentă rațiune eshatologică. Astfel, dintru început (evidențiat în prima Epistolă către Tesaloniceni), până la sfârșitul monumentalei sale lucrări apologetice (echivalent Epistolei către Romani), Sfântul Apostol Pavel a rămas statornic în convingerea „că Hristos era aproape să revină, să răscumpere istoria, să învieze morții și să întemeieze Împărăția Părintelui Său. Cei rămași în viață ne vom schimba, mântuirea fiind foarte aproape: Pavel însuși se aștepta să trăiască și să vadă reîntoarcerea triumfală a lui Hristos și venirea Împărăției” (Paula Fredriksen, Paul – the Pagan’s Apostle, Yale University Press, New Haven&London, 2017, p. 132; Idem, Pavel – Apostolul Păgânilor, traducere din engleză de Radu Cucuteanu, Ed. Humanitas, București, 2024, p. 19).
În virtutea acestui fapt, misiunea Sfântului Apostol Pavel la neamuri dobândește o paradigmă etnică diferită de perspectiva abordată de ceilalți Apostoli. Această diferență iese la suprafață odată cu Sinodul Apostolic din Ierusalim, unde s-a pus problema formei de primire a pâinilor la credința creștină sub condiția circumciziei, după vechile cutume iudeo-etnice. Sfinții Apostoli Petru și Iacob, precum și ceilalți care susțineau circumcizia au primit ulterior, prin prisma cercetărilor biblice moderne, eticheta de „exclusiviști, prea evrei, blocați într-o paradigmă veche”. Pe de altă parte, poziția Sfântului Apostol Pavel, care a pledat curajos împotriva circumciziei, este în acest sens mult mai deschisă, presupunând o ștergere efectivă a „diferențelor etnice”. Cert este că Apostolul s-a pronunțat în mod concis „împotriva circumciziei pentru neevrei, nu pentru evrei”, dat fiind faptul că pe aceasta din urmă și el și-a asumat-o întru totul (cf. Filip. 3, 5). „Dacă Israelul era să rămână Israel – bucurându-se alături de neevrei -, atunci de ce să înceteze să își reproducă legătura cu zelul mântuirii? Mai mult, cadrul temporal extrem de redus pe care îl prevedea Pavel nu oferea motive să se gândească la o generație următoare: în afara unei scurte amintiri din 1 Corinteni 7, 14, legată de statutul familiilor unde doar unul dintre părinții păgâni Îl urma pe Hristos, Pavel nu discută nicăieri despre copii. Și, în final, faptul că toate scrierile sale care s-au păstrat sunt adresate numai adunărilor de neevrei nu oferă nici o ocazie să îl auzim vorbind despre obiceiurile evreiești aplicate de evrei” (cf. Paula Fredriksen, Apostolul Păgânilor, pp. 154-155).
Depășirea diferențelor etnice în Hristos
În virtutea acestei perspective eshatologice, prin care se marchează apologetica paulină, legământul etnic cu Dumnezeu trebuia să urce pe o treaptă nouă, să devină prin sine însuși duhovnicesc (kata pneuma), iar circumciziunea să fie „tăiere împrejur a inimii”, în sens unitar („una în Hristos” – cf. Gal. 3, 28) și universal (katolos). De aici devine foarte evidentă eradicarea deosebirilor etnice dintre Israel și neamuri, Sfântul Apostol Pavel mergând până la desființarea generală a „deosebirilor dintre neamuri în sine”. „Goym/ethne din Scripturile evreiești au fost multiple și individualizate: egipteni, filisteni și canaaniți; amoniți, moabiți, edoniți (de exemplu, în Deuteronom 23, 4-8). Dimpotrivă, acele ethne din discursul paulin nu se împart astfel, așadar grupuri înrudite etnic anume (deși odată Pavel face deosebirea între «greci» și «barbari», cu înțelesul de «toți neevreii», Romani 1, 14). Mai degrabă aceste ethne ale lui Pavel funcționează ca o masă nediferențiată de închinători la idoli tăiați «netăiați împrejur» (dacă fac parte din ea)” (ibid, p. 156).
Caracterul apologetic al misiunii interetnice
În felul acesta, lucrarea apologetică a Sfântului Apostol Pavel dobândește o valoare incomensurabilă prin epistolele sale, oferind o înțelegere completă asupra relațiilor internaționale și interetnice atât din perspectivă religioasă, cât și în raportare juridică și socială. Atât prin învățătura sa, cât și prin deschiderea misiunii sale către neamuri, reușim să identificăm forme perene de dialog apologetic, valorificate pe larg în scrierile apologetice ale Bisericii Primare.
Prin vasta sa operă epistolară, Sfântul Apostol Pavel a reușit să așeze în patrimoniul universal al popoarelor o sumă consistentă de principii și fundamente interetnice și interculturale, restaurând mentalitățile timpului său principalele convingeri despre om și despre raporturile dintre oameni. În Epistola către Romani, Apostolul Neamurilor își propune mai multe obiective pe care reușește să le impună într-o manieră pedagogică. Înainte de toate, trebuie să conștientizăm faptul că avem înainte încercarea unui singur om de a reforma mentalitatea unui imperiu. Și, cu toate acestea, ceea ce Dumnezeu rânduiește spre bine prin aleșii Săi răstoarnă o sumă întreagă de valori perimate.
Pr. Ioniță Apostolache
