O seară plină de har și lumină la Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, sărbătorile de iarnă au debutat la Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Craiova printr-o seară duhovnicească, plină de emoție: un concert de colinde prilejuit de împodobirea bradului de Crăciun.

Evenimentul a fost organizat de Pr. paroh Florin Popescu și Pr. slujitor Mihai Badea, care au dorit să aducă în mijlocul comunității bucuria colindului și pregătirea duhovnicească pentru Praznicul Nașterii Domnului.

Glasurile curate ale copiilor au răsunat în biserică, umplând sufletele de lumină, iar atmosfera festivă a fost desăvârșită de îndrăgita interpretă Zorina Bălan și grupul „Zorii Crăciunului”, care au adus colinde tradiționale pline de căldură și sensibilitate.

Credincioșii prezenți s-au bucurat de o seară de comuniune, de rugăciune și de frumoase tradiții românești, iar bradul împodobit a devenit simbol al unității, al speranței și al luminii pe care Pruncul Iisus o aduce în lume.