Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua prăznuirii Bunei Vestiri, prima mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, la Parohia Caraula, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, s-a desfășurat un eveniment deosebit.
La Sfânta Liturghie au participat elevi ai ciclului primar din Școala Gimnazială Caraula, însoțiți de domnul director Capac Toni-Ionel, alături de profesoara de religie, doamna Boată Geanina, și cadrele didactice din învățământul primar.
După oficierea Sfintei Liturghii, elevii clasei I, coordonați de doamna profesor Boată Geanina, au prezentat un program artistic dedicat sărbătorii Bunei Vestiri, dar și mamelor creștine. Copiii, îmbrăcați în costume populare, au recitat poezii și au cântat pricesne închinate Maicii Domnului. Ținând în mâini flori confecționate manual, aceștia au transmis mesaje duhovnicești inspirate din cugetările sfinților Bisericii Ortodoxe.
La final, elevii au împărțit pliante cu mesaje dedicate mamelor creștine, iar părintele paroh Gabriel Breaz a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța sărbătorii în viața familiei creștine.
În semn de binecuvântare, părintele a oferit celor prezenți icoane cu Maica Domnului, iar întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Pr. Gavrilă Costel