În perioada Postului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în parohiile din Protoieria Craiova Sud, Taina Sfântului Maslu revarsă asupra credincioșilor harul tămăduitor al Duhului Sfânt. Rugăciunile revarsă peste credincioși duhul smereniei și bucuria ascultării. Astfel, și pe această cale, este propovăduită vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Tema generală a cuvintelor de învățătură pe care preoții slujitori le adresează creștinilor evidențiază faptul că postul este timp al pocăinței, al curățirii și al apropierii de Dumnezeu și, totodată, că este izvor de vindecări sufletești și trupești atunci când este împlinit prin rugăciunile Sfintelor Taine ale Bisericii.
În esența ei, potrivit învățăturii Bisericii, tămăduirea înseamnă dobândirea stării de a nu mai păcătui. De aceea, cei care participă la slujba Sfântului Maslu primesc pe lângă sănătatea trupului și a sufletului, pe de o parte, și perspectiva vindecării de propriile griji și frământări și, pe de altă parte, posibilitatea de a deveni parte din vindecarea semenilor și, astfel, a întregii lumi.
Taina Sfântului Maslu este în sine o invitație mărturisitoare la lucrarea Bisericii adresată acelora care așteaptă cu credincioșie în această perioadă a sărbătorilor de iarnă să Îl întâlnească pe Hristos Cel Care Se naște. Este ceea ce s-a petrecut și la paraclisul „Sfântul Pantelimon” a Spitalului Municipal „Filantropia”, unde, împreună, părinții slujitori, cadrele medicale și credincioșii prezenți s-au rugat lui Hristos pentru tămăduirea tuturor suferinzilor și bolnavilor, ceea ce a fost sintetizat în cuvântul de învățătură al părintelui Gabriel Sorescu, intitulat: „Valoarea pocăinței în viața credinciosului”.
Pr. Mircea L. Nincu




