Colocviul pentru susţinerea lucrării de gradul I în preoție, organizat în Mitropolia Olteniei

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, astăzi, 8 decembrie 2022, a avut loc examenul pentru Gradul I în Preoție. Evenimentul s-a organizat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova și au participat preoți din toate centrele eparhiale ale Mitropoliei Olteniei.

Examenul a constat în prezentarea unei lucrări de specialitate, întocmită sub îndrumarea unui profesor din Facultate. Din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei a fost prezent Pr. Adrian Lupu, consilier la Sectorul de Învățământ. Din comisie au făcut parte Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Băjău, Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai-Iulian Constantinescu, Pr. Lect. Univ. Dr. Adrian Mazilița și Pr. Lect. Univ. Dr. Sorin Bora.  

Conform metodologiei pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Centrul eparhial, pe baza cataloagelor comunicate de centrul de perfecţionare, va înscrie în fişa personală a fiecărui preot rezultatul obţinut şi va elibera Certificatul de acordare a gradului I.