Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de obşte

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în parohiile din Cercul misionar nr. 8 părinții slujitori au continuat, potrivit tradiției Postului Mare, întâlnirea în comuniune pentru a fi alături de credincioșii din parohiile lor.

În ziua de 9 aprilie 2025, la Parohia Braniște II Ișalnița din Protoieria Craiova Nord a avut loc ultima slujbă din Postul Mare dedicată Tainei Sfântului Maslu. Rând pe rând preoții cercului misionar începând cu Parohia Almăj continuând cu Parohia Ișalnița și Parohiile Șitoaia și Rovine II au adunat credincioșii mai aproape de Dumnezeu prin rugăciunile de vindecare și întărire spirituală din aceste comunități.

La aceaste slujbe au participat alături de preoții parohi și preoții slujitori, preoți invitați din alte cercuri misionare care au oferit un sprijin duhovnicesc important în desfășurarea acestei slujbe.

Sfânta Liturghie și Taina Maslului sunt momente esențiale pentru sănătatea trupului și a sufletului, iar prin aceste rugăciuni comune, credincioșii au avut ocazia să ceară ajutorul divin pentru vindecare și întărire în credință. De asemenea, prin implicarea preoților din cercul misionar, această întâlnire a fost un exemplu de unitate și sprijin reciproc în lucrarea misionară a Bisericii.

Aceste momente de rugăciune au adus o mare binecuvântare asupra parohiilor și au consolidat legătura spirituală dintre preoți și enoriași, subliniind importanța comuniunii în viața religioasă a comunității.

Pr. Dodenciu Lucian