Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Caravana Medicală „Sf. Nicodim” a poposit duminică, 23 noiembrie 2025, la Parohia „Sfântul Grigorie Decapolitul” – Selgros. După săvârșirea Sfintei Liturghii, reprezentanții ASIROM, voluntarii și echipa medicală au fost întâmpinați cu interes și recunoștință de enoriașii dornici să primească sfaturi medicale și să își activeze conturile pentru accesarea serviciilor de Telemedicină Telios Care.
Peste 150 de adulți și 50 de copii au beneficiat de explicații, recomandări și îndrumări privind prevenția, stilul de viață și posibilitatea de a accesa consultații medicale online, la orice oră. Reprezentanții ASIROM s-au remarcat prin deschidere și disponibilitate, oferind fiecărui participant timpul și atenția necesară.
Această colaborare dintre ASIROM și Arhiepiscopia Craiovei confirmă încă o dată importanța proiectelor sociale care aduc sprijin real comunităților. Vizita de la finalul anului a adus nu doar servicii medicale, ci și sentimentul apartenenței la o comunitate care poartă grijă membrilor săi.
Reprezentanții ASIROM au subliniat că proiectul va continua în anul 2026, cu noi vizite și noi comunități sprijinite.
Parohia, prin Pr. Paroh Samfira Răzvan și Pr. slujitor Giurgiu Daniel, adresează mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru purtarea de grijă, precum și tuturor celor implicați: Dl. Ion Grigore – Director ASIROM Zona Oltenia, Dna. Alina Căileanu – Director ASIROM Dolj, Pr. Florin Sabin Mihail – Președinte Executiv al Asociației Vasiliada, Dl. Rugu Eusebio, Dl. Crișan Liviu, Dna. psih. Vasile Florentina, Dl. Smaranda Marius Gabriel – asistent medical generalist, coordonat de Dna. Prof. Fira Manuela, Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ștefan”.




