Preacucernici preoți și iubiţi credincioşi,
Ziua de 1 Septembrie reprezintă pentru Biserica noastră începutul anului bisericesc. Spre deosebire de anul calendaristic, acest început nu se limitează doar la măsura timpului cantitativ, ci cuprinde în chip deosebit dimensiunea duhovnicească a vremii și dimensiunea liturgică. Acest lucru ne arată că Biserică sfătuiește pe credincioșii ei să trăiască într-o permanentă stare de har prezenţa lui Dumnezeu, care marchează existența noastră printr-un veşnic şi neschimbat „astăzi” al rugăciunii şi al comuniunii în iubire. În virtutea acestui fapt, după învățătura Bisericii noastre, ziua de 1 Septembrie este considerată ca fiind începutul lumii, zidită de Preasfânta Treime, cum spune Sfânta Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere 1, 1). Există deci un început al timpului pe care Dumnezeu l-a așezat în creația Sa. Omul îl stăpâneşte doar dacă îl foloseşte ținând gândul la Dumnezeu prin rugăciune pentru a se îndumnezei și a transfigura Universul. Astfel, cel zidit după chipul lui Dumnezeu progresează prin credință și fapte bune în asemănarea cu Dumnezeu prin har. Datorită acestei conlucrări a omului cu energia divină ajungem să trăim în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu toți oamenii, sfințind mediul înconjurător. Evident, prin această armonie omul trăiește în comuniune cu toată creația și dobândește Împărăţia lui Dumnezeu.
Data de 1 Septembrie nu este importantă numai din punct de vedere al Vechiului Testament, ci Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, după Părinții Bisericii, Şi-a început activitatea publică în prima zi a acestei luni. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Domnul, intrând în sinagogă, a citit în cadrul serviciului divin din cartea profetului Isaia următoarele cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). Aceste cuvinte enunțau o împlinire a prorociei lui Isaia. Domnul, citindu-le, proclama timpul mântuirii realizat prin Jertfa și Învierea Sa. Cele spuse de Mântuitorul marcau deci un sfârșit al așteptării mesianice și un început al unei vieți noi. Prin cuvintele „anul plăcut Domnului” se înțelege că fiecare credincios este chemat să trăiască în comuniune de iubire cu Creatorul Său, să împlinească poruncile Lui, să se curețe de păcate prin Spovedanie și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
Tatăl nostru Ceresc a rânduit vremurile bune, dar a îngăduit şi timpurile încercărilor de tot felul, menite să ne întărească şi să ne reamintească că suntem creați de El pentru Împărăția Sa. Pandemia a provocat răni profunde, scoțând în evidență vulnerabilitățile noastre. Mulți au trecut la Domnul, iar alții sunt bolnavi. Atâtea persoane și atâtea familii trăiesc astăzi un timp de incertitudine, din cauza problemelor socio-economice, care îi lovesc în special pe cei mai săraci. De bună seamă că în aceste timpuri avem nevoie să ținem privirea îndreptată spre Mântuitorul Iisus Hristos (cf. Evrei 12, 2). Cu această credință întărim nădejdea în iubirea lui Dumnezeu pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus-o de la Tatăl. Iubirea Sa vindecă și mântuiește, fiind prezentă în Biserica noastră și în poporul nostru. Ea este centrul vieții dumnezeiești pe care Însuși Mântuitorul ne-o împărtășește tuturor (cf. Matei 4, 17; Marcu 1, 15). Dragostea întărește credința și motivează nădejdea, virtuți înrădăcinate în noi de harul Duhului Sfânt. Harul divin ne dă vindecarea și ne face vindecători, deschizându-ne orizonturi noi, chiar și în timpuri dificile. Însuși Domnul Iisus Hristos, atunci când îi tămăduia pe cei bolnavi cu cuvântul Său (cf. Marcu 7, 31-37), vindeca nu numai un rău fizic, ci întreaga persoană umană. Ca atare, Domnul i-a vindecat pe oameni, i-a eliberat de izolare și de suferință, pentru ca apoi să-i readucă în societatea lor pe deplin sănătoși. Deci, cei vindecați de Mântuitorul erau renăscuți ca rezultat al întâlnirii acestora cu Doctorul sufletelor și al trupurilor lor.
Preaiubiți părinți, frați și surori,
Starea de suferință în care ne aflăm nu este singura boală de care suferim. Pandemia a scos la iveală patologii sociale mult mai ample și mult mai periculoase pentru viața noastră de astăzi. Una dintre acestea este viziunea deformată a unor oameni care au ajuns uneori să privească pe ceilalți ca pe simple obiecte, de folosit și de aruncat. Numai cel care are credință în Dumnezeu și împlinește poruncile Lui, acela privește pe confrații săi într-un alt mod vrednic de neamul nostru omenesc. Dumnezeu ne-a creat nu ca obiecte, ci ca persoane iubite și capabile să iubească; ne-a creat „după chipul și asemănarea Sa” (cf. Facere 1, 26-27). Creatorul ne-a dăruit în acest mod o demnitate unică, chemându-ne să trăim în comuniune de iubire cu El și cu frații și surorile noastre. Mântuitorul Iisus Hristos a îndreptat dorința egoistă a mamei Apostolilor Iacob și Ioan (cf. Matei 20, 20-28) învățându-i să trăiască în slujire și dăruire pentru alții. Învățătura Domnului nostru opune smerenia și ascultarea de poruncile divine dorinței umane de a ajunge cu orice preț în locurile cele mai înalte, de a fi superiori față de alții. Deci, Domnul spune că acela care are ochii atenți față de frații săi, în special față de cei care suferă, acela este ucenic al Său. El nu este indiferent față de cei din jurul său și nici individualist. Indiferentul se uită în altă parte, iar individualistul privește numai spre propriul interes. Dimpotrivă, iubirea împărtășită de Dumnezeu oamenilor cere să privim spre aproapele nostru, spre nevoile și necazurile lui. Astfel recunoaștem în fiecare persoană chipul lui Dumnezeu și demnitatea pe care o are fiecare om. Armonia și demnitatea umană fundamentează întreaga viață religioasă și socială, stând la baza progresului și desăvârșirii creștine. A-l privi pe fratele nostru și întreaga creație ca daruri ale lui Dumnezeu înlătură tendința păcătoasă de a disprețui pe cineva și de a-l considera nevrednic de ajutorul nostru.
Dragii mei olteni,
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos și Preacuratei Sale Maici să ne lumineze ochii sufletului pentru a redescoperi ce înseamnă a fi membri ai familiei noastre umane și ai Bisericii noastre Ortodoxe. Rugăm, de asemenea, pe Milostivul Dumnezeu ca această vreme de încercare să se transforme în fapte concrete de iubire și compasiune față de fiecare persoană aflată în dificultate, de îngrijire și de păzire a casei noastre comune. Încredințându-vă Bunului Dumnezeu, Vă doresc ca Anul nou bisericesc să fie unul al prosperității și întrajutorării celor bolnavi și săraci, al iubirii şi al speranței în mila și ajutorul lui Dumnezeu!
Vă dorim tuturor sănătate, pace și binecuvântare cu mulți și fericiți ani!
La mulți ani!
Al vostru Arhipăstor și neîncetat rugător către Dumnezeu,
† Dr. IRINEU,
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
