La finele săptămânii trecute, Dumnezeu l-a chemat în ceata drepţilor Săi pe părintele protosinghel Ignatie Catrinoiu, duhovnic şi slujitor la Altarul Sfintei Mănăstiri Lainici din judeţul Gorj. Călugăr de mare rafinament duhovnicesc, completează sinaxarul marilor părinţi duhovniceşti din Oltenia chemaţi la slujirea cea fără de vreme, în ceruri.
Împlinindu-şi cu osârdie ascultările zilnice, legate îndeosebi de slujirea la Sfântul Altar, părintele Ignatie s-a retras după obicei în chilia sa, rânduită în latura sihăstrească a Mănăstirii Lainici, pentru a se ruga şi pentru odihnă. Era joi seară. A doua zi, vineri, 23 februarie, după o întârziere neobişnuită, fraţii i-au anunţat părintelui stareţ Ioachim Pârvulescu bănuiala că s-ar fi putut întâmpla ceva cu părintele Ignatie. Mergând să-l cerceteze la chilie, părinţii l-au găsit aşezat pe pat, cu mâna sub obraz, dormind de acum somnul cel mântuitor al veşniciei. Trecuse la Domnul în ziua de prăznuire a Sfântului Policarp al Smirnei, părintele duhovnicesc al Sfântului Ignatie de Antiohia.
Părintele protosinghel Ignatie Catrinoiu s-a născut la data de 28 aprilie 1954, în localitatea Andreeşti, comuna Vladimir, judeţul Gorj. Era al şaselea şi ultimul copil al familiei de creştini Dumitru şi Maria Catrinoiu. A primit la Taina Sfântului Botez numele de Ion. De aici şi-a început drumul în viaţă, învăţând opt ani în şcoala primară şi gimnaziul din localitatea natală, şi, mai apoi, mergând să se specializeze ca lăcătuş mecanic la şcoala profesională minieră din Motru (1975-1985). Format în familie ca bun creştin, Ion Catrinoiu venea adesea la Mănăstirea Lainici pentru a se spovedi şi a primi povaţă de la părintele Calinic Cărăvan, consăteanul său şi stareţul lavrei. Urmând cu toată inima exemplul şi povaţa părintelui său duhovnicesc, s-a hotărât să intre, în anul 1985, ca frate în Mănăstirea Lainici. Aici s-a dedicat cu toată fiinţa ascultărilor monahale, fiind călugărit la 4 aprilie 1988 de părintele Caliopie Georgescu, egumenul de atunci al mănăstirii şi exarhul Arhiepiscopiei Craiovei. În anul 1992, la 30 mai, a primit harul preoției sub omoforul marelui Mitropolit Nestor Vornicescu. În perioada 1996-2000 a fost numit duhovnic la Mănăstirea Logreşti, în judeţul Gorj. De aici a revenit la Lainici, unde a rămas până la trecerea la Domnul. La 6 august 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, l-a hirotesit protosinghel.
Călugăr de mare vocaţie duhovnicească, era căutat de multă lume pentru sfatul său limpede şi aşezat. „A fost un monah cu adevărat, făcând totul cu binecuvântare. Nu și-a agonisit nimic personal. Totdeauna se sfătuia și-mi cerea binecuvântare pentru orice lucru. Nu făcea rabat de la viețuirea monahală. Mi-a fost de mare sprijin în acești 32 de ani de preoție. Mănăstirea Lainici este din nou îndoliată. Acum 5 luni a plecat la Domnul iconomul nostru fără pereche, Vasile monahul, la 71 de ani; astăzi a plecat la cer părintele Ignatie, la 70 de ani, fără 2 luni. Acum 3 ani a plecat în pandemia de COVID protopsaltul nostru drag, Nicodim monahul, și după aceea Isaia monahul. Cei mai importanți monahi ai acestei mănăstiri au plecat să întregească obștea din ceruri, însă ne-am împuținat noi cei rămași aici. Părintele Ignatie a plecat la Domnul în ziua de 22 februarie, la prăznuirea Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. El a fost propus să fie tuns în monahism în 1988 de către starețul de atunci al Lainiciului, arhim. Policarp Sidor. Părintele Policarp starețul l-a luat sub mantie, cum se spune în monahism, ca naș de călugărie, și tot el probabil i-a ales numele de Ignatie. Se știe din hagiografie că Sfântul Ignatie i-a fost ucenic Sfântului Policarp, care și el a fost la rându-i ucenicul Sfântului Apostol Ioan Teologul. Părintele Ignatie îl avea și acum ca duhovnic tot pe starețul său de atunci, Policarp Sidor, actualmente viețuitor la Mănăstirea Crasna-Gorj”, ne-a transmis arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, slujba Înmormântării s-a săvârşit în ziua de luni, 26 februarie, de un ales sobor de preoţi şi diaconi. După prohodirea sa în biserica mare, părintele Ignatie a fost aşezat, după rânduiala călugărească, în cimitirul sfintei mănăstiri, alături de părinţii şi fraţii trecuţi la cele veşnice. Odată cu plecarea sa la cele veşnice, Mănăstirea Lainici pierde un adevărat părinte duhovnicesc, însă câştigă un mare rugător în ceruri.
(Text: Pr. Ioniță Apostolache; Poze: Pr. Cruceru Valerian)